FOTO Stadionul Municipal a fost inaugurat oficial. 80% din materialele folosite la construcția stadionului sunt produse în Sibiu

Stadionul Municipal Sibiu a fost redechis astăzi după o investiție de peste 43 de milioane de Euro. Aproximativ 80% din materialele de construcție folosite la ridicarea noului stadion sunt produse în Sibiu, de fabricile grupului CON-A și alți parteneri locali.

Noul stadion, căci de fapt este vorba practic de reconstrucția arenei sportive, a fost inaugurat în prezența primarului municipiului Astrid Fodor, a președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu și președintele grupului CON-A, Mircea Bulboacă.

La inaugurare au luat parte și aproximativ 550 de copii de la școlile de fotbal din Sibiu care au avut ocazia să încerce noul gazon, s-au fotografiat și au luat autografe de la fotbaliștii clubului FC Hermannstadt.

Primul meci oficial pe noua arenă sportivă se va desfășura sâmbătă, 10 decembrie între FC Hermannstadt și Farul Constanța. Biletele pentru acest meci au fost puse în vânzare de astăzi.

Stadionul Municipal a fost practic reconstruit de la 0, de către constructorul sibian CON-A. De remarcat este faptul că aproximativ 80% dintre materialele folosite la construcție, elemente de structuri de beton, profile de geamuri, de uși și multe altele sunt produse de fabrici aparținând grupului CON-A sau din zona Sibiului.

Noua structură a stadionului include vestiare pentru sportivi, antrenori și copii de mingi, săli de masaj, cabinete medicale, saune și o sală de forță.

De asemenea, arena sportivă beneficiază de spații generoase pentru mass media, incluzând sală de conferințe, spații de lucru cu acces la wi-fi, trei studiouri de televiziune, sală pentru crainici, camere de machiaj, etc. În exterior există locuri speciale pentru amplasarea camerelor tv.

Instalația de nocturnă a stadionului corespunde tuturor normelor UEFA.

Totodată stadionul oferă facilități pentru atletism și box. Există pista de atletism în lungime de 400 de metri cu patru culoare, și o sală de atletism situată sub tribuna a II-a care oferă condiții optime de pregătire. Stadionul beneficiază și de o sală de box cu vestiare și grupuri sanitare proprii.

În același timp cei care vin să asiste la diversele manifestări pe care le va găzdui stadionul vor avea la dispoziție și 21 de spații de alimentație publică.

Am finalizat lucrările de modernizare a Stadionului Municipal Sibiu, o investiție amplă, în valoare de 211 de milioane de lei, finanțată exclusiv din bugetul local al Sibiului – deci, fiecare sibian a contribuit financiar la realizarea lui. Acesta este un obiectiv necesar și mult așteptat, completând portofoliul de lucrări pe care le finanțăm în educație, sănătate și infrastructura rutieră, pentru transportul public și pentru biciclete. Sibienii își doresc să facă sport și să vadă sport așa că, noi, ca administrație locală, investim în egală măsură și în acest domeniu precum și în obiective de timp liber, pentru ca Sibiul să fie un oraș în care se trăiește frumos.”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Potrivit reprezentanților municipalității, Stadionul Municipal Sibiu a fost deja omologat de Federația Română de Fotbal și de Liga Profesionistă de Fotbal, urmând să se demareze procedura de omologare UEFA, acesta fiind construit la standardele corespunzătoare gradului IV. Aceasta înseamnă că sibienii vor putea urmări atât meciuri din Liga națională, cât și partide din campionatele europene. De altfel, spațiile cuprind și o cameră dedicată delegatului UEFA.

„Stadionul Municipal Sibiu este destinat în primul rând fotbalului. Tribuna oficială, tribuna II și cele două peluze oferă 13.013 locuri, fiind create 16 căi de acces spre acestea.

  • Stadionul include vestiare pentru sportivi, antrenori și copii de mingi, săli de masaj, cabinete medicale, saune, o sală de antrenament și o sală de forță.

  • Acesta include spații generoase și pentru reprezentanții mass media, acestea însumând peste 3.500 de mp: sală pentru conferințe, spații de lucru generoase, cu acces la WiFi, trei studiouri TV, sală pentru crainici, camere pentru machiaj, etc.  La exterior, în tribuna I, tribuna II, peluza nord și peluza sud au fost create spații pentru amplasarea camerelor TV pentru transmisiuni. Trebuie menționat că sistemul de broadcasting este precablat pe fibră optică, o dotare modernă și utilă pentru transmisiuni. De asemenea, pentru carele TV a fost rezervată și o parcare, în colțul dinspre str. O. Goga.

  • Nocturna asigură iluminarea impusă de cerințele standardului UEFA. Pentru iluminatul terenului de joc se vor utiliza proiectoare, echipate cu lămpi cu LED. Aparatele utilizează fascicule luminoase foarte convergente care nu produc poluare luminoasă, consumul energetic fiind astfel redus.

  • Cele 2 tabele de marcaj, full color, fiecare cu dimensiunea 8,96 x 4,80 m, vor putea afișa logo-uri grafice, animații și vor prelua imagini LIVE. Tabelele sunt electronice, cu leduri cu EMC (compatibilitate electromagnetică) și sunt speciale pentru exterior, asigurând vizibilitate chiar și în lumina soarelui.

Stadionul oferă infrastructura pentru atletism și box. Pe Stadion este disponibilă o pistă pentru atletism în lungime de 400 m, cu 4 culoare de 1,22 m lățime fiecare. De asemenea, la subsolul tribunei II este amenajată o sală de atletism, cu vestiare și grupuri sanitare proprii. Sala a fost transmisă în folosința gratuită a Clubului sportiv școlar Șoimii, Primăria Sibiu sprijinind astfel juniorii care se pregătesc pentru performanță. Stadionul cuprinde și o sală de box, cu vestiare și grupuri sanitare proprii.

Stadionul Municipal Sibiu este optimizat pentru persoanele cu dizabilități. Acestea au în primul rând căi de acces dedicate. Pe Stadion au fost create 20 de locuri speciale pentru spectatorii în scaun cu rotile și alte 20 pentru aparținătorii acestora. De asemenea, 6 locuri de parcare sunt rezervate în acest scop. Din totalul de 90 de grupuri sanitare amenajate în Stadion, 7 sunt dedicate persoanelor cu dizabilități.

Locație nouă pentru concerte de calibru mare. Pe lângă funcțiunea principală, sportivă, Stadionul va putea servi și ca locație pentru evenimentele de tip concert, cu un public numeros. Regulamentul prevede și această posibilitate de închiriere și tarifele aferente, inclusiv măsurile de protecție a gazonului și condițiile de desfășurare.

21 de spații de alimentație publică. Cele 21 de astfel de spații sunt distribuite în toate ariile Stadionului: 9 în tribuna I la etajul I, 4 la parterul tribunei II, 5 spații la etajul I al peluzei nord și alte 3 spații la parterul peluzei sud.“, se arată într-un comunicat al Primăriei municipiului Sibiu.

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*