A fost finalizată construcția și dotarea laboratorului de imagistică medicală din cadrul Spitalului CFR Sibiu.
Noul laborator este echipat cu aparatură modernă de ultimă generație, menită să ofere pacienților investigații precise și sigure.
Dotările includ:
– Computer tomograf (CT) 128 slice de ultimă generație, un echipament de înaltă performanță, capabil sa realizeze investigații imagistice avansate, inclusiv angioCT.
– Mamograf – pentru depistarea precoce a afecțiunilor sânului;
– Osteodensitometru – pentru măsurarea densității osoase și diagnosticarea osteoporozei.
„Prin această investiție, ne propunem să creștem calitatea serviciilor medicale oferite și să asigurăm accesul pacienților la metode moderne de diagnostic imagistic, esențiale pentru prevenție și tratament personalizat.
În locul garajelor vechi din curtea ambulatoriului, pe care le vedeți în imagini, am construit acest laborator. Am trecut și de inspecțiile pentru autorizare și, cât de curând, pornim activitatea și în acest laborator”, a declarat dr. Ștefania Șerban, managerul Spitalului General CF Sibiu.













