FOTO Sibienii au STRĂLUCIT la Campionatul Național de Culturism și Fitness!

Școala sibiană de culturism se remarcă din nou. Nu există competiție de anvergură în calendarul intern fără sibieni pe podium, atât la seniori, cât și la juniori. Săptămâna trecută, la  Campionatul Național de Culturism și Fitness, Daniel NEAMȚIU a cucerit 5 medalii la seniori, dintre care 3 de aur, iar Robert Mihai FRĂȚILĂ a fost din nou vedeta întrecerii la juniori. Născut în 2003, Robert Frățilă a cucerit nu mai puțin de 4 titluri. Tot la juniori, dar la feminin, Sibiul a strălucit prin ANNEMARIE LUTSCH și ILINCA CHIRILĂ – ambele cu medalii de aur și titluri naționale, dar și prin LUCA CEZAR NICOLAU, care s-a întors acasă cu o medalie de bronz.

(Dan GREAVU)

Daniel NEAMȚIU (foto: facebook/Federatia Romana de Culturism si Fitness)

foto: facebook/Federatia Romana de Culturism si Fitness

Astfel, la Juniori, ROBERT MIHAI FRĂȚILĂ, de la CS CENTURION SIBIU, a fost declarat campion național la 4 categorii: CULTURISM JUNIORI MARI 70 KG 21-23 ANI, JUNIOR MEN CLASSIC PHYSIQUE 21-23 ANI, JUNIOR MEN GAMES CLASSIC BODYBUILDING 21-23 ANI și JUNIOR MEN CLASSIC BODYBUILDING 21-23 ANI

Robert Mihai Frățilă (foto: facebook/Federatia Romana de Culturism si Fitness)

Tânăra ANNEMARIE LUTSCH (n. 2007), de la CSȘ ȘOIMII SIBIU, a cucerit titlul național la JUNIOR WOMEN ACROBATIC FITNESS 16-20 ANI OPEN.

Annemarie Lutsch (foto: facebook/Federatia Romana de Culturism si Fitness)

Născută în 2001, frumoasa ieșeancă ILINCA CHIRILĂ, care reprezintă CS CENTURION SIBIU, a devenit campioană națională la categoria JUNIOR WOMEN BIKINI +166 CM (21-23 ANI)!

Ilinca Chirilă (foto: facebook/Federatia Romana de Culturism si Fitness)

La categoria JUNIORI MEN’S FIT MODEL, LUCA CEZAR NICOLAU (n. 2003), de la CS CENTURION SIBIU) a cucerit medalia de bronz.

Dă clic pentru a accesa REZULTATE-JUNIORI-NATIONALE-CLUJ-2024.pdf

La Seniori au ieșit în evidență DANIEL NEAMȚIU – cu 5 medalii!, MĂDĂLINA ELENA CÂRSTEA și ANCA TESCARU cu câte 2, MARIAN LUNGU și ANDREI BURCEA.

Daniel Neamțiu (foto: facebook/Federatia Romana de Culturism si Fitness)

DANIEL NEAMȚIU (n. 1998), de la CSM Sibiu, a cucerit nu mai puțin de 5 medalii: 3 de aur și titluri naționale la CULTURISM FIRST TIMERS, CLASSIC BODYBUILDING 175 CM și la MIXED PAIRS, unde a concurat alături de Angela Gherman (CSM Iași), medalie de argint la MEN’S CLASSIC PHYSIQUE 175 CM și bronz la CLASSIC BODYBUILDING OVERALL!

Mădălina Elena Cârstea (foto: facebook/Federatia Romana de Culturism si Fitness)

La rândul său, MĂDĂLINA ELENA CÂRSTEA (n. 1983), de la CS CENTURION SIBIU, a cucerit 2 medalii. Aur și titlul național la WOMEN BODYFITNESS 168 CM și argint la WOMEN BODYFITNESS OVERALL.

Tot 2 medalii a cucerit și ANCA TESCARU (n. 1979), de la CSM SIBIU, care a urcat pe locul III la WOMEN’S PHYSIQUE +163 CM, dar și la MIXED PAIRS, unde a concurat alături de Gabriel Dodiță, de la CSM Roman.

MARIAN LUNGU (n. 1993), de la CS CENTURION SIBIU, a cucerit bronzul la MUSCULAR MEN’S PHYSIQUE OPEN. Tot un loc III a obținut și ANDREI BURCEA (n. 1988), de la CS CENTURION SIBIU, la CULTURISM 90 KG

VEZI aici rezultatele seniorilor

Dă clic pentru a accesa REZULTATE-SENIORI-VINERI-NATIONALE-CLUJ-2024.pdf

Campionatul Național de Culturism și Fitness s-a desfășurat, în perioada 15-19 mai, la Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*