FOTO. Șapte dintr-o LOVITURĂ! Jefuitorii pădurilor au ajuns după gratii

În continuarea cercetărilor efectuate în două dosare penale privind săvârșirea de infracțiuni la regimul silvic, polițiștii din Dumbrăveni, împreună cu cei din cadrul posturilor de poliție arondate, au reținut ieri 7 persoane.

Una dintre cauzele penale vizează tăierea ilegală de arbori și sustragerea de material lemnos din zona împădurită a localității Laslea, după ce, la data de 3 februarie a.c., în jurul orei 21,00, polițiștii au depistat cinci bărbați care, cu ajutorul a trei căruțe, transportau peste 4 mc de material lemnos, din specia fag, prejudiciul creat ridicându-se la suma de 2.600 de lei.

În acest caz, în urma administrării probatoriului, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de patru bărbați.

Alți trei bărbați au fost reținuți în cadrul unui dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de material lemnos, anchetă care a început la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni după ce, la data de 5 februarie a.c., în jurul orei 17,00, mai multe persoane au fost depistate transportând, cu ajutorul unui tractor agricol cu remorcă, cantitatea de 2 mc de răchită. Bărbații ar fi tăiat ilegal și ar fi sustras 18 arbori din zona împădurită a localității Biertan.

În vederea continuării cercetărilor desfășurate în cadrul celor două cauze penale, polițiștii au confiscat trei atelaje hipo, un tractor agricol cu remorcă și patru drujbe.

Materialul lemnos a fost predat reprezentanților ocoalelor silvice competente în zonă.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*