Astăzi, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, a avut loc o complexă intervenție chirurgicală de prelevare de organe de la un pacientă în vârstă de 15 de ani, cetățean străin, aflată în moarte cerebrală. Aceasta este cea de-a treia prelevare de organe realizată în acest an în cadrul celei mai importante unități sanitare din Sibiu, după cele din lunile mai și octombrie.
Procesul de prelevare a început în cursul nopții, în jurul orei 01.00 și s-a încheiat după aproximativ 8 ore. Au fost recoltate următoarele organe: cordul, plămânii, rinichii precum și țesut osos și corneea.
Pacienta, în vârstă de 15 de ani, a fost internată în data de 4 decembrie, în stare critică (intubată), fiind politraumatizată în urma unui accident rutier.
Din nefericire, traumatismele incompatibile cu viața au dus la diagnosticul de moarte cerebrală, pacienta devenind astfel potențial donator de organe.
Ca urmare, echipa medicilor din Secția Clinică Anestezie Terapie Intensivă implicată în procesul de donare, s-a mobilizat cu rapiditate și a demarat procedurile legale în vederea prelevării sub coordonarea medicului șef al Secției, Conf.univ.dr. Mihai Sava care are calitatea de „key donation person”, identifică potențialii donatori și are rolul de menținere a organelor în condiții optime în vederea prelevării.
Un rol esențial în derularea procesului au avut Dr. Alina Bereanu – medic primar ATI, locțiitorul coordonatorului local de transplant și Dr. Ioana Codru, medic primar ATI., care are la rândul său calitatea de locțiitor al „key donation person” în cadrul programului.
Acordul pentru donare a fost obținut de la familia pacientei de către Dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant, sprijinit în discuțiile cu familia de către Dr. Raluca Drăgulescu, medic specialist ATI. După obținerea acordului, au fost demarate cu rapiditate procedurile necesare prelevării, luându-se legătura cu centrele de transplant şi echipele de recoltare.
Organe prelevate de echipe din Germania, Elveția și România
La procesul de prelevare a organelor au participat mai multe echipă de medici din România, Germania și Elveția.
Cordul a fost prelevat de o echipă de la Spitalul Universitar din Hamburg, condusă de Dr. Henning Carstens iar plămânii de o echipă de la Spitalul Universitar din Zurich, coordonată de Dr. Caviezel Claudio. De cordul și plămânii donatoarei vor beneficia pacienți din Germania și Elveția, ca urmare a faptului că pe teritoriul României nu există nici un primitor compatibil, după cum a informat Agenția Națională de Transplant, care a autorizat procedurile.
Ficatul pacientei a fost prelevat de o echipă de la Institutul Clinic Fundeni, coordonată de Dr. Genady Vatachki iar rinichii de o echipă de medici de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj, coordonată de Dr. Dan – Alin Pop. Pentru prelevarea ligamentelor și țesutului osos la Sibiu s-a deplasat o echipă de la Spitalul Clinic Colentina iar corneea a fost recoltată de o echipă din Sibiu, coordonată de Dr. Dorina Popa, medic șef al Compartimentului Oftalmologie al SCJU Sibiu. Corneea a fost ulterior trimisă la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice din București.
„În cei peste 9 ani de activitate în centrul de prelevare de organe de la Sibiu am învățat că dincolo de durerea cauzată de pierderea cuiva drag, există multă umanitate. Există empatie și bucuria de ajuta pe cineva aflat în suferință, de a ajuta pacienți a căror viață atârnă de un fir de ață, de o speranță. Și iată că această speranță prinde contur prin gesturile altruiste ale familiilor unor pacienți care nu mai pot fi salvați, dar dau șansa la viață altor oameni. Cuvintele sunt prea puține pentru a putea descrie încărcătura emoțională și importanța unui astfel de proces. Mulțumesc, în numele pacienților și echipei de medici, aparținătorilor care au fost de acord cu prelevarea. De asemenea, mulțumesc echipei medicale de la Sibiu și echipelor medicale de prelevare pentru că organele au fost prelevate în fereastra optimă pentru a ajunge rapid și sigur în centrele de transplant”, a declarat Dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant.
Acreditarea centrelor de prelevare de organe se face o dată la cinci ani iar Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu este acreditat pentru activitatea de prelevare de organe și țesuturi prin decizia Agenției naționale de Transplant 57/17.12.2018.