FOTO. Protestul taximetriștilor. Prefectul s-a întâlnit cu reprezentanții lor. Ce le-a spus

Azi, în contextul protestului taximetriștilor, la care au participat aproximativ 200 de taximetre și care s-a desfășurat pe străzile și în fața principalelor instituții din oraș, prefectul județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu. s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației Taximetriștilor Independenți din județul Sibiu.

FOTO: Prefectura Sibiu

În cadrul întâlnirii, membrii asociației menționate mai sus și-au prezentat principalele doleanțe.

Aceștia au solicitat abrogarea O.U.G nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, aprobată prin Legea 204/2019 și alinierea activității „transportului alternativ” la politicile comune de transport al persoanelor.

Pe această cale, prefectul Crețu i-a asigurat pe reprezentanții conducătorilor auto și administratorilor de taxi că solicitările lor vor fi transmise Guvernului României.

La rândul lor, aceștia i-au mulțumit prefectului pentru dialog, solicitudine și sprijin.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*