FOTO: Povestea fascinantă a părintelui Michael Reger din Cârța

În Cârța se ascunde o poveste remarcabilă despre un preot cu o viață impresionantă. Michael Reger, cunoscut și drept „Herr Pfarrer” de către sătenii săi, este preotul evanghelic care slujește în fosta abație a ordinului cistercian, ridicată în Cârța încă din 1202.

FOTO: Consiliul Județean
Michael Reger este cunoscut în județul Sibiu drept preotul evanghelic care slujește în fosta abație a ordinului cistercian, ridicată în Cârța, începând cu anul 1202.
În comuna aflată pe malul stâng al Oltului, cunoscută și sub denumirea de Cârța Săsească, Kierz – în dialectul săsesc, Kerz – în germană și Kerc – în maghiară, majoritatea sătenilor îi spun preotului Reger „Herr Pfarrer”, adică „domnul părinte”.
Puțin știu că în spatele hainelor preoțești se află un fost sportiv de performanță, temut pentru puterea și precizia aruncărilor la poartă, pe care, cu multă ușurință, le făcea cu mâna stângă.
Cei aproape 2 metri înălțime și alura sportivă îi confirmă din plin statutul de fost jucător de handbal care, între 1981 și 1987 a evoluat la ”Independența – Carpați Mârșa”, echipă cu care a ajuns în diviza „A”.
„În 1983 am luat locul III la „Cupa României” și locul IV în Campionatul Național de Handbal. A fost cel mai bun an al echipei”, își amintește Michael Reger.
Născut în localitatea Roșia, județul Sibiu, fostul jucător de handbal devenit preot, a studiat la Sibiu, unde a fost coleg de clasă cu Klaus Werner Iohannis, cel care, la rândul său, avea să devină profesor, inspector școlar general, primar al Sibiului și președinte al României: „Am fost colegi începând cu clasa a V-a, prima dată la Școala nr. 3, apoi, la Școala nr. 2, dar și la Liceul „Brukenthal”. Klaus era foarte bun la fizică și la matematică. A fost un elev cu adevărat excepțional. Era singurul care ridica mâna la aceste materii și spunea profesorului: „Dacă-mi permiteți, eu am o metodă mai elegantă de rezolvare a problemei.” Și o rezolva în felul său.”
Pe diploma de Bacalaureat a lui Michael Reger a fost trecută, la absolvire, meseria „lăcătuș”. După liceu a efectuat stagiul militar și, ulterior, a devenit jucător la „Independența – Carpați Mârșa”, echipă care funcționa pe lângă Întreprinderea de Construcții Mașini Mârșa, un colos industrial cu peste 10.000 de angajați: „Am fost încadrat ca lăcătuș și aveam un salar de 1.958 lei. Nu lucram în producție, ajungeam în fabrică doar în zilele de salar.”
La echipă a avut colegi care au făcut istorie în handbalul românesc: Ștefan Birtalan (devenit campion mondial), Werner Stöck (campion mondial și olimpic, ulterior antrenor în RFG), Gavril Kicsid (campion olimpic) și Aihan Omer, handbalist de origine tătară ce avea să ajungă antrenor al naționalei de handbal masculin a României.
Ultimele meciuri le-a jucat la echipa din Copșa Mică, între 1987 și 1988, după care a luat o decizie radicală: să devină preot.
„Am dat examen la Institutul Teologic din Sibiu și, după cinci ani de facultate, un an ca diacon și două examene finale grele, am devenit preot evanghelic. Din 1995 sunt preot în Cârța.”
Din casa parohială, Michael Reger își rezumă, simplu, viața: „Ca sportiv, am funcționat după deviza Jocurilor Olimpice „Citius, Altius, Fortius” – mai rapid, mai înalt, mai puternic. Asta mi-a fost mentalitatea atunci. Când am devenit preot, mi-am spus: Suntem toți frați și surori. Nimeni nu rămâne în spate.”
Sunt aproape trei decenii de când abația cisterciană este vegheată de Michael Reger, un preot sas înalt, cu pas hotărât și apăsat, care are întotdeauna o vorbă bună și o pildă înțeleaptă pentru toți cei care-i trec pragul. A legat destine, a botezat, și-a călăuzit enoriașii și a redat pământului trupurile celor adormiți. Este mândru de însemnătatea istorică a fostei abații cisterciene, a cărei poveste o împărtășește miilor de turiști veniți din toate colțurile lumii.
Acolo, în Cârța, părintele Reger este omul pe care întreaga comunitate îl respectă și îl prețuiește.
Consiliul Județean vă invită să-l cunoașteți și să-i ascultați numeroasele istorioare legate de abație și de trecutul tumultos al satului din frumoasa Țară a Oltului.
„Herr Pfarrer”, cel care cu mâna stângă lansa necruțător mingea în meciurile de handbal, iar cu cea dreaptă oferă binecuvântări enoriașilor, demonstrează din plin că județul Sibiu are oameni și locuri de poveste!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*