Poliţiştii sibieni caută un bărbat în vârstă de 34 de ani, pe care familia nu l-a mai putut contacta din cursul lunii septembrie 2022. Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acestuia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
Luni, o femeie din municipiul Sibiu a sesizat IPJ Sibiu că, din data de 10 septembrie 2022, nu l-a mai putut contacta pe fiul său, MUNTEAN BOGDAN, în vârstă de 34 de ani, aflat la momentul respectiv în orașul Napoli, Italia.
Semnalmente: înălțime 180 cm, greutate 55 – 60 kg, păr scurt, brunet, ochi căprui, ten alb.
Nu se cunosc articolele de îmbrăcăminte pe care bărbatul le-ar fi purtat.
Semne particulare: persoana în cauză prezintă o cicatrice post – operatorie, de aproximativ 30 de cm, între stern și buric.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest bărbat sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.