Consiliul Județean Sibiu a primit, azi, vizita oficială a lui Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, însoțit de doamna Veronica Țaran-Baciu, director general al Agenției Naționale a Zonei Montane și de doamna Camelia-Maria Procop, director general al Agenției Domeniilor Statului. La eveniment a fost prezentă și doamna Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale.
Scopul vizitei a fost de a prezenta primarilor și producătorilor locali măsurile Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 în perioada de tranziție 2021-2022, dar și de a face cunoscute exemple de bune practici ale producătorilor din Județul Sibiu și de a asigura informarea reprezentanților Guvernului cu privire la nevoile producătorilor pentru dezvoltarea pe termen lung.
În cadrul programului pregătit de Consiliul Județean Sibiu au loc întâlniri și vizite de lucru, la care au fost invitați să participe primari și producători locali din județul Sibiu.
Una dintre întâlnirile de lucru a avut loc în prima parte a zilei, pe Valea Avrigului, unde cei 40 de primari și 70 de producători, care au răspuns invitației Consiliul Județean Sibiu, au avut ocazia să se familiarizeze cu prioritățile de finanțare din perioada actuală accesibile prin Planul Național de Dezvoltare Rurală.
De asemenea, președinta CJ Sibiu Daniela Cîmpean a prezentat disponibilitatea Consiliului Județean Sibiu de a acorda suport de specialitate producătorilor locali și inițiativelor din mediul rural prin structurile proprii, în special prin departamentul de dezvoltare durabila înființat în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Sibiu ca parte a acțiunilor de implementare a proiectului „EUREGA – Regiunile Gastronomice Europene consolidează reziliența și generează creșterea economică” finanțat prin programul INTERREG.
”Județul Sibiu se bucură de cele mai frumoase și diverse zone turistice și de o varietate de produse locale. Dezvoltarea rurală și susținerea agriculturii românești înseamnă implicit și dezvoltarea economică a județului Sibiu. Consiliul Județean Sibiu continuă să vină în sprijinul producătorilor locali și al primarilor, prin implicarea constantă a specialiștilor de la nivelul autorităților centrale și județene, astfel încât aceștia să beneficieze de surse de finanțare pentru dezvoltarea fermelor lor”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.
”Mă bucur să văd că, la Sibiu, autoritățile publice locale sunt alături de fermierii și producătorii din județ, sprijinind și promovând produsele și tradițiile românești”, a precizat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Nechita- Adrian Oros.
În această după amiază, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Nechita- Adrian Oros va vizita Stațiunea Viticolă „Apoldia Maior” din Apoldu de Sus, Miercurea Sibiului, unul dintre cei mai importanți producători de vin din județul Sibiu.