Pompierii militari au fost sesizați în zori cu privire la izbucnirea unui incendiu la acoperișul unei case de locuit de pe strada Tomis din municipiul Sibiu.
La locul indicat s-au mobilizat de urgență 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă dintre care o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime precum și un echipaj SMURD.
Familia care era în casă a ieșit înainte de sosirea forțelor.
A ars acoperișul și planșeul pe o suprafață de aproximativ 40 mp și mai multe cauciucuri care erau depozitate în podul casei.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de utilizarea unui coș de fum deteriorat.
Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii militari sibieni recomandă să respectați măsurile de prevenire și apărare împotriva incendiilor specifice sezonului rece:
☑verificați, curățați și reparați coşurile de fum;
☑️coşurile de fum se vor curăţa periodic, în mod obligatoriu la începutul sezonului rece, verifica și repara, dacă este cazul.
☑️în podurile clădirilor, coşurile se vor tencui pe interior şi pe exterior şi se vor da cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere;
☑️coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de material necombustibil.
⛔nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
⛔folosiţi soba doar cu uşiţa închisă;
☑ aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
⛔ nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
☑ stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
⛔nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.