Pompierii sibieni au intervenit de urgență la ieșirea din localitatea Sebeșul de Sus pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la un adăpost de animale.
Foto: ISU Sibiu
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o cisternă cu apă, o autospecială de primă intervenție și un echipaj SMURD. De asemenea, a fost mobilizat si SVSU Racovița cu propria autospecială de stingere.
Foto: ISU Sibiu
La sosirea forțelor incendiul se manifesta cu flacără, generalizat la adăpostul de animale, precum și la anexele adăpostului.
Pompierii ai lichidat incendiul care a afectat adăpostul în proporție de 90%, pe o suprafață totală de aproximativ 100 mp.
Foto: ISU Sibiu
7 porci au fost salvați, unul fiind găsit decedat în interiorul adăpostului.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de 55 de ani, care a suferit un atac de panică, aceasta refuzând transportul la spital.
Foto: ISU Sibiu
Cauza izbucnirii incendiului a fost jarul căzut din sistemul de încălzire (sobă cu acumulare de căldură).