FOTO: Ilegalități pe bandă rulantă în domeniul silvic! Curg amenzile

În perioada ianuarie – martie a.c., polițiștii Biroului Protecția Fondului Forestier si Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Sibiu au desfășurat mai multe acțiuni de monitorizare și control al transporturilor de material lemnos, în Cristian și Gura Râului.

FOTO: IPJ Sibiu

Printre neregulile constatate au fost efectuarea de mai multe transporturi în baza aceluiași aviz de însoțire, efectuarea de transport de material lemnos fără avize, precum și expedierea de material lemnos fără documente legale de proveniență.

În consecință, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale în valoare de 138.000 de lei, fiind confiscată cantitatea de 47,53 mc material lemnos în valoare de 9.517 lei (42,46 mc valoric și 5,07 mc faptic).

Acțiunile polițiștilor sibieni continuă în vederea prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul silvic.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*