“La Spitalul de Pediatrie lucrăm la extinderea unității de primiri urgențe, precum și la dotarea ambulatoriilor, investiții în valoare de 11,8 milioane de lei, asigurate din fonduri europene nerambursabile. Lucrările de la Urgențe se desfășoară fără oprirea activității medicale și de aceea s-au luat măsuri speciale pentru desfășurarea acestora. Vreau să felicit conducerea Spitalului pentru modul în care a gestionat această situație și să mulțumesc personalului medical pentru înțelegere. În paralel achiziționăm echipamente performante și moderne atât pentru Urgențe, cât și pentru ambulatoriile de specialitate, parcurgând procedurile de achiziții publice”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Extinderea spațiilor destinate unității de primiri urgențe de pe str. Barițiu a început în decembrie 2020 și în doar 4 luni lucrările au fost executate în proporție de 30%, termenul de finalizare fiind de 12 luni. Încăperile sunt reabilitate, pe rând pentru a nu afecta procesul medical. Până în prezent s-a reușit modernizarea a 5 încăperi în care se tratează pacienți cu urgențe medicale: s-au refăcut tencuieli și zugrăveli și s-a reabilitat pardoseala prin instalarea de covoare PVC. Au fost introduse circuitele electrice necesare rampelor de fluide medicale și s-a instalat o nouă centrală de tratare a aerului.
Primăria a achiziționat deja pentru acest departament un aparat de hematologie modern cu care se realizează analize complete și rapide pentru pacienți. Astfel, diagnosticarea se face mai rapid și mai eficient. Procedurile de achiziție pentru echipamente IT sunt în derulare și urmează să se inițieze procedurile și pentru restul aparaturilor.
Scurt sumar al proiectului în curs:
- Recompartimentarea și extinderea spațiului alocat primirii urgențelor la parterul clădirii.
- Instalarea unui sistem de ventilație, climatizare și tratare a aerului
- Înlocuirea sistemului de distribuție a fluidelor medicale
- Amenajarea accesului în compartimentul de primiri urgențe
- Amenajarea unui laborator propriu de analize, dotat cu aparatură performantă.
- Achiziția de echipamente medicale performante
Dotarea ambulatoriilor Spitalului continuă.
Contractul pentru achiziția de echipamente IT necesare cabinetelor ambulatoriilor s-a semnat deja, investiția fiind de peste 430.000 de lei. S-au cumpărat un sistem de arhivare și prelucrare a imaginilor medicale, un sistem de management al pacienților care va include un sistem de afișaj digital a anunțurilor, precum și calculatoare și imprimante necesare în procesul medical.
În aprilie s-a semnat și contractul pentru trei ecografe de înaltă performanță care vor îmbunătăți procesul de diagnosticare. Două dintre aceste ecografe vor fi livrate în următoarele săptămâni și vor echipa Laboratorul de Radiologie și Imagistică și cabinetul de endocrinologie și dermatologie. Al treilea ecograf va fi unul portabil, pentru cabinetul de chirurgie. Cele trei echipamente reprezintă o investiție 1,4 milioane de lei.
În prezent sunt în curs achizițiile pentru echipamente de laborator și pentru cabinetele ORL, cel de chirurgie și cel de ortopedie.
Totodată prin proiect s-a realizat dotarea cabinetelor nou înființate, respectiv cel de endocrinologie și alergologie. De asemenea, se vor achiziționa echipamentele necesare pentru înființarea unui laborator de analize ce va deservi ambulatoriul de pe str. Gh. Barițiu. Spre exemplu, ambulatoriul de dermatologie va fi dotat cu aparate de criocauterizare și tratament cu laser, iar pentru diagnosticare se va achiziționa o sondă ecografică dedicată afecțiunilor cutanate. Datorită noilor aparaturi, medicii chirurgi vor putea genera biopansamente personalizate pentru pacienții cu răni suprainfectate. Pentru cabinetul de gastroenterologie pediatrie se vor cumpăra aparate care să ajute la diagnosticarea pacienților, dar în același timp să fie mai prietenoase cu copiii. O noutate adusă de acest proiect este crearea unui laborator de studiu al mersului pentru pacienții cu probleme ale aparatului locomotor și neurologice.
Pe lângă achiziția acestor dotări, Primăria Sibiu finanțează din bugetul local și reabilitarea și extinderea spațiilor în care funcționează ambulatoriile Spitalului. Este vorba de o investiție de peste 1,2 milioane de lei care va începe în luna mai a acestui an. Extinderea Ambulatoriului se va realiza în spațiile în care funcționa înainte Serviciul Administrativ al Spitalului, mutat în 2020 într-un spațiu modernizat de pe str. Ștefan cel Mare.
Prin această lucrare se vor amenaja cabinete noi, spații de laborator și tratament, se vor înlocui instalațiile de utilități, tencuielile, pardoselile și se vor reface zugrăvelile. Termenul de execuție a lucrărilor este de 6 luni.