La propunerea comenzii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitor” al județului Sibiu, Maria – Cristina Niță, voluntar în cadrul echipajelor de prim-ajutor SMURD Sibiu a fost premiată, aseară la Palatul Cotroceni, de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, cu Ordinul „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului și Angajament Social” în grad de Cavaler.
La ceremonia unde a fost premiată excelența în activitatea de voluntariat, tânăra s-a numărat printre cei 17 voluntari din echipele de acordare a primului ajutor în caz de situații de urgență, care au avut onoarea de a fi premiați pentru dăruirea și profesionalismul de care au dat dovadă de-a lungul timpului.
Maria – Cristina Niță are 22 ani și face parte din familia Voluntarilor SMURD Sibiu din anul 2016 pe când urma Liceul ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu. A urmat apoi Școala militară de Subofițeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani iar în momentul de față este încadrată la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sibiu General de Brigadă ”Mihail Rasty”.
Ani întregi și-a dedicat timpul liber, tuturor celor aflați la nevoie participând la peste 3000 misiuni (cazuri medicale, accidente rutiere) cu dedicare și empatie.
Plină de dinamism și mereu cu inițiativă a oferit un real sprijin echipajelor de paramedici SMURD precum și colegilor pompieri.
„Cu toții o prețuim și îi transmitem întreaga noastră considerație atât ei cât și tuturor Voluntarilor SMURD Sibiu”, arată purtătorul de cuvânt al ISU, sublocotenent Alina VOINA.