FOTO. Charles al III-lea, încoronat oficial Rege al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

Regele Charles al III-lea a primit Coroana Sfântului Edward, care este folosită doar pentru acest ritual. Acesta a fost încoronat oficial Rege al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Foto: captură ecran video YouTube BBC World

Regele Charles al III-lea a primit Coroana Sfântului Edward, care este folosită doar pentru acest ritual. Confecţionată pentru regele Charles al II-lea în 1661, aceasta cântăreşte aproape două kilograme.

Acoperită cu un glob şi o cruce, simbolizând lumea creştină, este realizată din aur masiv şi încrustată cu rubine, ametiste, safire, granate, topaz şi turmaline.

Noul suveran a stat pe tronul de stejar, vechi de 700 de ani, al Regelui Edward. El a primit de asemenea Sabia Ofrandei şi cele trei săbii, a milostivirii, a dreptăţii spirituale şi a dreptăţii temporale. Regele poartă inelul care simbolizează angajamentul pe care şi-l ia faţă de popor şi biserică. El a primit şi mantia încoronării, purtată şi de bunicul său, Regele George al VI-a, dar şi globul regal şi mănuşa care reprezintă autoritatea. De asemenea, i-a fost înmânat şi sceptrul regal.

Momentul istoric, urmărit pe întreg globul, reprezintă împlinirea unui destin regal însă urmează morţii mamei sale, regina Elisabeta a II-a, în luna septembrie, după 70 de ani de domnie. Încoronarea a fost o ceremonie profund religioasă, plină de simbolism, iar rugăciunile au abordat tema „Called to Serve” (chemat să servească n.red.), un atribut asociat reginei Elisabeta a II-a care şi-a dedicat viaţa Commonwealth-ului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*