Azi, prefectul județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu, a prezidat Ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Sibiu. La ședință au participat reprezentanți ai instituțiilor publice locale și reprezentanți ai asociațiilor și organizațiilor pensionarilor din Sibiu.
FOTO: Prefectura Sibiu
În debutul ședinței, a luat cuvântul domnul Dorel Aldea, director executiv al Casei Județene de Pensii Sibiu, care a prezentat modificările legislative privind sistemul public de pensii.
Conform prezentării, la 01.06.2023, în evidența C.J.P. Sibiu se aflau un număr de 109175 beneficiari, din care:
- 99033 pensionari în sectorul de stat;
- 1227 pensionari în sectorul agricol;
- 8915 beneficiari de legi speciale.
Principalele modificări legislative în sistemul public de pensii au fost făcute având în vedere prevederile Legii nr.369/2022 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, a Legii nr.368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023, a Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. Începând cu 01.01.2023 se modifică următoarele valori, după cum urmează:
-valoarea punctului de pensie este 1785 lei, față de 1586 lei în perioada 01.01.2022-01.01.2023;
-indicele de corecție prevăzut la art.170 din Legea 263/2010, aplicabil la pensionarea inițială pentru cei care își deschid dreptul de pensie în baza Legii 263/2010, începând cu anul 2020 a fost de 1,41 și se menține și în anul 2023;
-câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 – 6789 lei, față de 6095 lei în anul 2022.
-cuantumul ajutorului de deces prevăzut de Legea nr.263/2010, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește începând cu 01.01.2023 la:
-6789 lei, în cazul decesului asiguratului sau pensionarului, față de 6095 lei în 2022;
-3395 lei, în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului, față de 3048 lei în anul 2022.
-cuantumul indemnizației pentru însoțitor, în cazul pensionarilor de invaliditate încadrați în gradul I de invaliditate, reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie, respectiv de la 01.01.2023 a devenit 1428 lei, față de 1269 în anul 2022.
-în anul 2023, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari a devenit 1125 lei, față de 1000 lei, așa cum a fost acordată începând cu 01.01.2022.
De asemenea, în decursul ședinței, subcomisarul de poliție Mihaela Huzoaică, coordonator al Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, a susținut o prezentare care a avut ca temă „Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe”.
Au fost prezentate recomandări destinate prevenirii furturilor din locuințe, astfel, participanții au fost îndemnați ca la plecarea din locuințe să se asigure că au încuiat ușa, să evite publicarea lipsei temporare din locuință sau a imaginilor cu obiectele de valoare pe rețelele de socializare și să nu permită accesul în locuință persoanelor care vând, cumpără sau oferă diferite servicii, fără a le verifica identitatea din mai multe surse, deoarece „Hoții sunt inventivi și pot transforma orice vulnerabilitate într-o ocazie pentru a da următoarea lovitură” , a concluzionat doamna subcomisar de poliție Mihaela Huzoaică.