Datorită voluntarilor și oamenilor de bine, pisicuțele salvate de pe străzi, care sunt găzduite în adăpostul Animal Life, au acum un loc de joacă și cățărare amenajat în volieră. Cu puțin timp în urmă, alți oameni cu suflet mare au ajutat cu remorcarea și reparația mașinii asociației care a rămas fără o roată în timp ce se deplasa la o intervenție.
Foto: Animal Life Sibiu
Voluntarii și oamenii de bine sunt cei care ajută comunitățile să meargă mai departe. Sunt acei oameni care își oferă sprijinul necondiționat acelora care au nevoie. Și nu doar oamenii au nevoie de ajutor, ci și animăluțele.
Este și cazul asociațiilor pentru protecția aninamelor care funcționează în Sibiu și care reușesc să salveze animale rănite și abandonate pe străzi datorită oamenilor de bine și voluntarilor.
Pisicuțele din adăpostul Animal Life Sibiu au avut parte de o surpriză plăcută acum, în pragul sărbătorilor, datorită unor astfel de oameni, care s-au gândit și la micile ghemulețe de blăniță care au fost salvate de pe straăzi, de la moarte, iar acum își petrec viața în adăpost, în așteptarea unor familii care să le adopte și să le ofere o căsuță.
Astfel, câțiva oameni s-au pus pe treabă și au amenajat ansambluri de cățărare și locuri de joacă în voliera pisicilor din adăpost, astfel încât aceastea să poată ieși și afară pentru a se juca.
”Ne umplem inimile de zâmbete si bucurie de fiecare dată când ni se confirmă că avem oameni minunați prin preajmă, care, așa cum ajută un animal, cu la fel de multă empatie se comportă în societate. Vorbim despre oameni cu viața obișnuită, la fel ca noi, care se gândesc la ființele din jurul lor și care vor să aducă un aport pozitiv în comunitatea din care fac parte. Vă mulțumim din suflet, Alexandru Mauricio și tatălui tău, pentru proiectul vostru din voliera pisicilor Animal Life. Mulțumim domnului Cosmin Aspra care a ajutat cu transportul elementelor pentru acest proiect! Mulțumim, dragei noastre prietene și voluntare Rhea, care a intermediat toată această acțiune. Câteva dintre pozele făcute pe grabă nu surprind nici 10% din entuziasmul pisicuțelor și din veselia care a urmat după instalarea ansamblurilor de cățărat”, spun, animați de bucurie, reprezentanții Asociației Animal Life Sibiu.
Din fericire, animăluțele abandonate și oamenii care le salvează s-au mai întâlnit cu oameni de bine. Astfel, zilele trecute, după ce mașina sociației a rămas fără o roată, tocmai când una dintre salvatoare pornise în căutarea unei cățelușe rănite, alți oameni de bine au sărit în ajutor și au sprijinit cu remorcarea și cu reparația.
”Nu cu mult timp în urmă vă povesteam cât de mult ne-au împovărat cheltuielile un mașinile asociației și niște oameni cu suflet mare ne-au sărit în ajutor. Chiar speram sa nu fie nevoie să apelăm curând la ajutorul lor, dar cum realitatea ne da peste cap orice plan..astăzi, când Adina se afla în Roșia sa preia o cățelușă ce avea nevoie de asistență medicală, roată mașinii a sărit efectiv. Din fericire viteza era foarte mică și Adina nu a pățit nimic.
Bineînțeles ca a fost nevoie ca mașina să fie transportata pe platforma și mare noroc am avut cu dl. Liviu O. Moisin, căruia ii mulțumim.
Masina este acum în service și urmează să fie reparată, iar pentru asta îi mulțumim domnului Florian Ciubega, care ne ajută cu reparația”, povestesc reprezentanții asociației.
Donază pentru ca Animal Life Sibiu să poată salva în continuare animăluțe
Cu 2 euro (10 lei) nu mai poți cumpăra prea multe în zilele noastre, dar pentru noi o donație înseamnă o tabletă de deparazitare, 5 donații un vaccin, 10 donații un sac de mâncare
Ne poți susține activitatea donând 2 euro lunar, prin SMS la 8845 cu textul ANIMAL
Donand ajuți animalele din adapost
Donația este recurentă, dezabonarea se poate face prin sms la 8845, text: ANIMAL STOP
Valoarea Donaţiei este de 2 Euro/luna.
Suma alocata cauzei este de 2 Euro.
Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În retelele Digi Mobil, Orange si Telekom Romania Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost retinut la achiziționarea creditului.
Pentru donațiile de pe cartele preplătite, în reteaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.
Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile și Vodafone Romania, prin intermediul Asociației pentru Relații Comunitare (ARC).
Autor: Margareta LUPU