FOTO Biserica Fortificată Codlea a fost reabilitată. Monumentul arată acum spectaculos!

Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Codlea și-a recăpătat o parte din strălucirea de odinoară în urma implementării unui proiect cu fonduri europene. Își va primi enoriașii și turiștii în straie noi, urmând să desfășoare aici atât evenimente religioase, cât și concerte de orgă, expoziții și diverse activități care să pună în valoare monumentul reabilitat.

De Dan GREAVU

 

Proiectul  „LUCRĂRI DE REPARARE, CONSERVARE, RESTAURARE ȘI INTRODUCERE ÎN CIRCUITUL TURISTIC AL ANSAMBLULUI BISERICII EVANGHELICE FORTIFICATE CODLEA, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, a fost finalizat cu succes. „Ne bucurăm că am ajuns în această zi, la capătul unui proiect care a început practic în 2014, odată cu inițiativa preotului Andreas Hartig, sprijinit de Consistoriul Superior, prin care s-a analizat posibilitatea accesării de fonduri europene nerambursabile prin POR 2014-2020 (…). Mulțumim tuturor actorilor implicați în realizarea, implementarea și reușita finalizării acestui frumos și dificil proiect“, a declarat Elena Curcean, din echipa de implementare a proiectului, în cadrul conferinței de presă de la finalizarea lucrărilor.

Implementat în perioada decembrie 2017 – decembrie 2023 de către Biserica Evanghelică Codlea, proiectul a avut o valoare totală de cca 3,197 milioane lei (suma reprezentând valoarea totală a proiectului conform contractului), din care cca 3,076 milioane lei a reprezentat finanțare nerambursabilă, iar valoare neeligibilă 120.502,24 lei.

Au fost executate lucrări la biserică, la Turn și la Anexe, realizându-se reparațiile necesare și finisajele interioare și exterioare care să pună în valoare monumentul de patrimoniu. Intervențiile mai importante au fost consolidările de planșee, înlocuirea elementelor de șarpantă deteriorate, repararea fisurilor și crăpăturilor de zidărie, desfacerea și refacerea tencuielilor degradate, realizarea zugrăvelilor interioare și exterioare. Au fost realizate reparațiile necesare la astereală, revizuirea învelitorii de țiglă solzi la biserică și înlocuirea învelitorii din tablă zinc la turn. Toate elementele din lemn au fost protejate cu soluții împotriva atacului biologic, în interiorul bisericii a fost reabilitată intalația electrică și a fost montată o intalație de detecție incendiu echipată cu centrală și detectoare de fum. A fost realizată o instalație de paratrăznet nouă.

În cadrul anexelor au fost realizate grupuri sanitare care vor deservi și persoanelor cu dizabilități care vizitează obiectivul. Au fost realizate reparații la tencuieli și zugrăveli exterioare, reparații la tâmplăria de lemn (uși).

„Am așteptat mult timp această zi, ca să ne putem bucura. O etapă foarte importantă în viața acestei comunități s-a încheiat, odată cu finalizarea proiectului cu fonduri europene de renovare a bisericii. Trebuie să mulțumim tuturor celor care au participat la realizarea acestui proiect. Un cuvânt de mulțumire trebuie adresat Primăriei din Codlea care ne-a sprijinit anul trecut cu o sumă foarte mare, un ajutor venit într-un moment dificil“, a arătat preotul Danielis Mare. „Domnul preot spunea de un sprijin substanțial venit din partea Primăriei Codlea. E vorba despre 75.000 de euro, care înseamnă destul de puțin pentru o primărie de municipiu sau un consiliu județean, dar înseamnă enorm de mult pentru o parohie care are 100, 200 de enoriași. Pentru un astfel de beneficiar, 75.000 de euro poate să însemne intrarea în incapacitate de plată. A fost un sprijin extraordinar din partea primăriei, venit la timp. Chiar dacă nu a fost o sumă foarte mare, s-a putut merge astfel înainte și finaliza acest proiect“, a completat Vali Păun, din echipa de implementare a proiectului.

Prin această investiție s-a urmărit creșterea atractivității turistice a zonei prin punerea în valoare și utilizarea durabilă a obiectivului de patrimoniu Ansamblul Bisericii Fortificate Codlea și introducerea acestuia în circuitul real și virtual. Obiectivele specifice ale proiectului au vizat, pe de o parte, lucrări de reabilitare a ansamblului bisericii iar, pe de altă parte, digitizarea obiectivului de patrimoniu, precum și întocmirea și operaționalizarea unui plan de marketing cu acțiuni socio-culturale care să consacre obiectivul de patrimoniu în calitate de centru de atracție turistică.

„De acum începe munca celor de la parohie, acela de a impementa planul de marketing. Practic, de acum depinde de ei cum vor realiza legătura cu comunitatea și cu agențiile de turism în așa fel încât monumentul să poată fi inclus în circuitele pe care le organizează acestea“, a adăugat Elena Curcean.

Rezultatele vizate ale proiectului, respectiv reabilitarea obiectivului de patrimoniu și creșterea numărului de vizitatori cu circa 35,5% anual va conduce la un impact net pozitiv asupra comunității, datorită încasărilor generate de turiști, atât în sectorul de alimentație publică, cât și în cel al industriei de ospitalitate.

Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce a monitorizat implementarea acestui proiect în Regiunea Centru.

FOTO: Mesagerul de Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*