FOTO Binecuvântare arhierească în Parohia Haşag. Au participat rectorul AFT Sibiu și primarul comunei Loamneș.

Duminica a treia din Postul Mare a adus binecuvântare arhierească în comunitatea de credincioşi din Hașag, judeţul Sibiu. Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a liturghisit în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Sfântul Mina” din localitate, împreună cu pr. prof. dr. Vasile Mihoc, vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, protopopul de Săliște, Petru Toader Damian, preotul paroh Cristian Rişcă şi alţi slujitori ai sfintelor altare.

foto: mitropolia-ardealului.ro/Costin Chesnoiu

Credincioşii din Haşag au participat în număr mare la Sfânta Liturghie, alături de ei aflându-se Maria Greavu, primarul comunei Loamneș și general de brigadă prof. univ. dr. ing. Ghiță Bârsan, rectorul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

În cadrul Sfintei Liturghii, profesorul Vasile Octavian Mihoc de la Institutul Ecumenic de la Bossey, Elveţia, a fost hirotonit diacon. La Sfânta Liturghie, pr. prof. dr. Vasile Mihoc a tâlcuit Evanghelia din această duminică a Postului Mare, închinată Sfintei Cruci.

„Mântuirea este un act de voinţă. Mântuitorul spune: «Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia Crucea şi să-Mi urmeze Mie». Ne mântuim pentru că vrem, nu ne mântuim din inerţie. Mântuirea este un act de voinţă, trebuie să vrem să ne mântuim şi dacă vrem să ne mântuim, trebuie să pornim prin lepădarea de sine, lepădarea ego-ului nostru păcătos”, a spus pr. prof. dr. Vasile Mihoc.

foto: mitropolia-ardealului.ro/Costin Chesnoiu

„Drapelul nostru de luptă spirituală”

Cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu a evidenţiat popasurile duhovniceşti pe care le facem în călătoria spirituală prin Postul Mare spre Sfintele Pătimiri, iar mai apoi spre praznicul Învierii Domnului, la mijlocul acestei călătorii aflându-se Duminica Sfintei Cruci.

„La jumătatea Postului Mare cinstim Sfânta Cruce şi vedem deja de acum că se apropie Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Există o comparaţie cu evenimente istorice. Când un împărat biruia într-o luptă şi se întorcea în cetatea sa, îşi trimitea înainte însemnele sale, drapelul de luptă, şi apoi sosea împăratul în cetate. Iată că astăzi în mijlocul bisericii se află Drapelul nostru de luptă spirituală, Sfânta Cruce. Ni l-a trimis Mântuitorul cu anticipare ca să ştim că se vor apropia Sfintele Pătimiri şi trebuie să încercăm şi noi să răspundem la chemarea pe care Mântuitorul ne-a făcut-o în Evanghelia de astăzi. În acelaşi timp, Sfinţii Părinţi ne spun că Sfânta Cruce este cinstită astăzi ca noul pom de viață dătător din mijlocul Raiului, sădit în mijlocul postului, pentru a ne aduce viață și din rodul căruia dacă mâncăm nu mai murim. Pomul din mijlocul raiului simbolizează Crucea pe care se va răstigni Mântuitorul Hristos. Pomul acesta se aseamănă din punct de vedere spiritual unui copac cu foarte multe ramuri, sub umbra căruia noi putem să ne odihnim, la mijlocul perioadei de nevoinţe din Postul Mare. Să încercăm să ne evaluăm ostenelile la jumătatea postului şi să nu ne oprim. Dacă am făcut un popas, să prindem curaj şi să ne apropiem prin post, rugăciune şi fapte bune de Săptămâna Sfintelor Pătimiri”, a spus ierarhul.

foto: mitropolia-ardealului.ro/Costin Chesnoiu

Lansare de carte şi sfinţire de capelă

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu l-a hirotesit iconom pe preotul paroh Cristian Rișcă, în semn de apreciere a activităţii pastoral-misionare şi administrative din comunitatea de la Haşag. Mai apoi, ierarhul a oferit Ordinul cultural „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” domnului general de brigadă Ghiță Bârsan, iar binefăcătorii lăcașului de cult au primit acte de cinstire.

A urmat sfinţirea capelei mortuare din parohie, construită recent cu sprijinul credincioşilor şi al autorităţilor locale. După slujba de sfinţire, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a vorbit celor prezenţi despre datoria noastră de a ne ruga pentru cei trecuţi în veşnicie şi a evidenţiat rolul rânduielilor liturgice ale Bisericii pentru cinstirea celor care au adormit în Domnul.

Preotul paroh Cristian Rişcă a mulţumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă în comunitatea din Haşag şi a mulţumit mai apoi tuturor celor care au contribuit la ridicarea capelei mortuare şi susţin activităţile parohiei.

În încheiere, a fost lansat volumul monografic „Personalități culturale născute în satul Hașag”, în care autorul, Dumitru Borțan, prezintă 15 biografii ale marilor oameni de cultură care au văzut lumina zilei în satul sibian.

„Sunt oameni care, alături de alţii, au muncit cu acribie în cultivarea limbii române, la ridicarea culturii şi a învăţământului teologic şi laic în Tranilvania, Muntenia, Moldova şi Dobrogea şi să nu uităm aportul lor la păstrarea limbii şi a identităţii româneşti în sudul Dunării, în Balcani”, a spus Dumitru Borţan.

foto: mitropolia-ardealului.ro/Costin Chesnoiu

foto: mitropolia-ardealului.ro/Costin Chesnoiu

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura