Un bărbat de 34 de ani a ajuns în spital în această noapte după ce a plonjat cu mașina în șanț pe DN1, la intersecția cu strada Mihai Viteazu din Șelimbăr. A fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare pentru a-l scoate din autoturism.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe DN1 pe direcția Sibiu-Veștem, un sibian de 34 de ani, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile, intrând într-un șanț”, a explicat Alecsandra Rugaci, din cadrul IPJ Sibiu.
La locul accidentului au intervenit de urgență un echipaj SMURD, o autospecială de descarcerare și una de stingere. „Un bărbat în vârstă de 34 de ani a avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare. Acesta a fost extras conștient și cooperant. A suferit multiple contuzii și a fost transportat la UPU Sibiu pentru investigații de specialitate”, a explicat Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sibiu.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale.












