O anchetă a început la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, după ce actorul Iustinian Turcu a povestit pe Facebook cum fost trimis acasă de la UPU, cu toate că avea arsură de cornee.
Postarea actorului:
Așa am fost trimis acasă vineri noapte de către cadrele medicale de la spitalul județean din sibiu- primiri urgențe.
Mi-au făcut doar niște spălături și mi-au administrat un calmant, apoi mi-au zis că nu au medici oftalmologi, că nu știu ce să-mi facă și să revin luni la oftalmolog.
Toată viață am evitat spitalele publice, deși știm cu toții cât la sută din salariile noastre se duce acolo. Nu voi povești comportamentul de care am avut parte. Chiar am râs în sinea mea când unul dintre îngrijitori m-a pus să-mi ridic picioarele să dea cu mopul și cum a trebuit să stau pe vârfuri să nu fac urme. Nu știu nici măcar cum arată, aveam ochii lipiți și nu vedeam nimic. Nici măcar nu am vrut să sun la salvare, m-am gândit că altcineva are nevoie mai mare decât mine. Am mers cu taxi, am plecat cu taxi fără să văd nimic. Nu am făcut circ și panaramă, nu am urlat, nu-mi stă în fire și nici nu aș fi fost în stare să fac asta în halul în care eram. Am acceptat situația și m-am lăsat trimis acasă de oamenii care erau datori să mă ajute.
Până ieri dimineață am stat așa, cu dureri de la inflamație și cu ochii lăcrimând continuu, imposibil să adorm. Până la urmă, tot cu ajutorul unor prieteni (mai pe românește cu pile) am mers la un spital privat unde am descoperit că am arsură de cornee. Am fost tratat cum se cuvine de către un medic uman, profesionist și care a venit din concediul de odihnă să mă ajute. Va mulțumesc!
Am obosit de intervenții, de pile, de faptul că particip și eu la treaba asta când sunt nevoit și nu am încotro. M-am săturat să nu am încotro.
Cu toate astea nu pot să-mi scot din cap experiența asta prin care cine știe câți oameni au trecut și vor trece. Mă tot întreb cât timp o să mai treacă până voi fi nevoit iar să apelez la serviciile de urgență când nu voi mai avea alte opțiuni, iar gândul asta mă înspăimântă. Mă întreb ce e mai horror- sistemul sau oamenii? Cine o fi sistemul asta? Din cine este el compus?
Nu mai sper nimic de mult, nu mai cred în schimbări. Cred doar în generațiile care vin. Am prieteni medici rezidenți din generația mea care sunt atât de pasionați, atât de profesioniști și atât de implicați. Îi apreciez enorm și mereu le spun că în sinea mea mă rog să nu le obosească avântul.
Aș scrie mai multe dar sunt atât de trist și obosit.
Voi scrie o plângere, nu va rezolva nimic, știu, absolut nimic, dar am să o fac că să pot dormi liniștit”.
Precizările conducerii SCJU Sibiu:
Precizările conducerii SCJU Sibiu transmise către Consiliul Județean Sibiu cu privire la cazul relatat de pacientul I.T în social media, de unde a fost preluat și de mass-media.
”Încă de la apariția în spațiul public a informațiilor cu privire la cazul relatat de pacientul I.T., am demarat o anchetă internă pentru investigarea circumstanțelor în care s-a petrecut acest caz precum și a altor posibile disfuncționalități la nivelul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Vă asigurăm că cercetările se vor desfășura cu celeritate și cu maximă transparență. Rezultatul anchetei si masurile dispuse vor fi disponibile săptămâna viitoare și vor fi anunțate printr-o conferințe de presă. Vom reveni cu detalii privind data, locul și ora când aceasta va avea loc.
Totodată subliniem că SCJU Sibiu face permanent eforturi pentru a asigura un act medical de calitate, de la nivelul conducerii solicitarea fermă către toate secțiile fiind să acorde pacienților servicii maximale, corespunzătoare situației medicale a acestora”.
Sursă foto: Facebook / Iustinian Turcu