FOTO. Acțiune FULGER pe A1. Șoferi prinși „zburând”, lăsați pietoni

Duminică între orele 12.00 – 17.00, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat acțiuni punctuale pe linia prevenirii și combaterii încălcării regimului legal de viteză pe autostrada A1, în județul Sibiu.

Pe parcursul celor 5 ore, au fost verificate 76 de autovehicule, iar în urma controalelor efectuate, polițiștii au aplicat 54 de sancțiuni contravenționale în valoare de 27.000 de lei și au reținut 8 permise de conducere.

Cele mai multe sancțiuni, 45, au fost aplicate șoferilor care au încălcat regimul legal de viteză, în cazul a 6 șoferi fiind luată și măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Dintre cei 6 șoferi, în cazul a 2 dintre ei polițiștii rutieri au dispus suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.

2 permise de conducere au fost reținute pentru conducere pe banda de urgență, iar 1 permis a fost reținut pentru depășire neregulamentară.

Exemple semnificative:

În jurul orei 14,35, la km. 268, pe sensul Sebeș – Sibiu, în zona localității Săliște, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 208 km/h, limita maxim admisă pe acest tronson de drum fiind de 130 km/h. Clujeanul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 652 de lei, precum și cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.

O oră mai târziu, în același punct de pe Autostrada A1, dispozitivul radar l-a surprins pe șoferul unui alt autoturism circulând cu viteza de 205 km/h. Întrucât bărbatul, în vârstă de 46 de ani, din județul Alba, nu purta centura de siguranță și nici nu avea asupra sa actul de identitate și permisul de conducere, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.740 de lei, precum și cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.

Pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva vor continua acțiunile de prevenire și combatere a încălcării normelor rutiere.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*