Un grav accident s-a produs azi în intersecția dintre DJ 106A (Sibiu – Păltiniș) și DJ 106D (Sibiu – Cisnădioara), în județul Sibiu, soldându-se cu încarcerarea a patru persoane.
Foto: ISU Sibiu
Circulația este complet blocată în zonă din cauza accidentului în care au fost implicate două autoturisme.
La locul incidentului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și ATPVM. De asemenea, se află acolo două echipaje SAJ, inclusiv unul cu medic. Un echipaj SMURD cu medic se deplasează în acest moment către locul accidentului.
Conform primelor informații, patru persoane sunt încarcerate în urma accidentului.
Primele cercetări arată că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Sibiu spre Rășinari, la intersecția cu DJ 106D, un bărbat de 63 de ani a virat la stânga fără să dea prioritate, și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un tânăr de 24 de ani.
În urma coliziunii trei persoane au murit, cei doi șoferi și un pasager din primul autoturism, bărbat de 50 de ani, precum și rănirea altor doi pasageri, un adolescent de 15 ani, din prima mașină, și un bărbat de 31 de ani din cel de-al doilea autoturism.
Traficul se desfășoară îngreunat.