Un microbuz a izbit puternic, în zori, un cap de pod din Cristian. Șapte oameni au fost implicați, iar patru au ajuns la spital.
Accidentul s-a produs pe DN 1, în localitatea Cristian, unde șoferul unui microbuz condus spre Sibiu a pătruns pe contrasens și a lovit un cap de pod.
În microbuz se aflau 7 bărbați care circulau pe ruta Ungaria – Covasna.
Șoferul are 69 de ani și este din Covasna.
Patru bărbați cu vârstele cuprinse între 15-69 de ani au fost transportați la UPU Sibiu, dintre care doi bărbați au fost transportați de echipajele SMURD, policontuzionați, și doi bărbați au fost transportați de ambulanțele SAJ.