Un accident rutier grav a avut loc, în urmă cu câteva momente, în Cristian, soldându-se cu două persoane încarcerate. Incidentul s-a produs în momentul în care un autoturism și un camion de tip basculantă au intrat în coliziune, blocând complet traficul în zonă.
FOTO: ISU Sibiu
Echipajele de intervenție sunt la fața locului și se află în plin proces de descarcerare a victimelor.
Potrivit informațiilor preliminare, în urma impactului, patru persoane au fost implicate în accident, iar două dintre acestea au fost încarcerate.
Echipele de salvare și descarcerare depun eforturi pentru a le extrage în siguranță.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, dintre care una dotată cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD, inclusiv un medic, și o ambulanță Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ).
Situația este în dinamică, iar autoritățile continuă intervenția pentru a asigura asistența medicală necesară victimelor și a restabili circulația rutieră în zonă.
UPDATE: Cei doi pasageri sunt o femeie în vârstă de 74 de ani și un bărbat în vârstă de 55 de ani, ambii din Săliște.
În ceea ce privește traficul rutier, autoturismele și alte vehicule de capacitate mică sunt deviate pe străzi secundare din localitatea Cristian.
UPDATE 2: În accident au fost implicate 4 persoane, dintre care una nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În urma accidentului pompierii sibieni au intervenit pentru descarcerarea a două persoane, un bărbat și o femeie. Bărbatul în vârstă de aproximativ 55 de ani a suferit un traumatism facial acut, pneumotorax, a fost intubat și este transportat la UPU Sibiu, inconștient. Femeia în vârstă de 75 de ani a suferit o fractură la picior și o contuzie toracică, este transportată la UPU Sibiu conștientă. Cea de-a treia victimă, un tânăr de 24 de ani a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la UPU Sibiu.
UPDATE 3: Traficul a fost reluat în ambele direcții.