FOTO A venit Ziua cea Mare! Vineri va fi inaugurată pista de biciclete de pe malul Cibinului.

Cu o întârziere de aproape șase luni, cel mai mare proiect de infrastructură pentru transportul alternativ din Sibiu va fi inaugurat vineri seară, de primarul Astrid Fodor. În această săptămână au fost terminate lucrările și au fost făcute ultimele retușuri pentru ca pista de biciclete de pe malul Cibinului să poată fi dată în folosință. Pista de biciclete de pe malul Cibinului, care se întinde pe o distanță de 3,6 kilometri, va fi deschisă pentru sibieni vineri la ora 20.30.

Foto: Mesagerul de Sibiu


3,6 kilometri

Noua pistă se întinde pe o distanță de 3,6 kilometri, de la intersecția cu strada Maramureșului până în zona podului centurii ocolitoare din Gușterița. Pe tronsonul dintre strada Maramureșului/șoseaua Alba Iulia și podul de pe strada Rusciorului, pista este amplasată pe malul drept al râului. De la podul de pe strada Rusciorului până în zona podului Autostrăzii A1, pista este situată pe celălalt mal. Traversarea se face în dreptul fostei fabrici Libertatea, pe strada Târgu Fânului. Reprezentanți municipalității spun că, pentru amenajarea pistei, au fost necesare și lucrări de consolidare a malurilor prin taluzuri sau ziduri de sprijin care au stabilizat terenul.

Pentru bicicliști și petoni

Conform proiectului, pista de pe malul Cibinului, construită cu fonduri europene, are rampe auto rulante pentru urcarea/coborârea bicicletelor în zona piațetei care s-a amenajat lângă podul peste Cibin de pe șoseaua Alba Iulia. Întregul traseu are un sistem de iluminat public ecologic, cu LED, alcătuit din peste 160 de stâlpi. Corpurile de iluminat sunt conectate la un sistem de comandă de la distanță și sunt dotate cu senzor de prezență pentru economisirea electricității. Un număr de 11 stâlpi sunt dotați cu echipamente care vor asigura accesul gratuit la internet, prin WiFi.

Pista are 2 pasarele ciclo-pietonale, ambele cu acces în strada Viitorului, una amplasată la intersecția străzilor Viitorului – Mureșului – Crișului și una amplasată la confluența pârâului Rossbach cu râul Cibin. De semenea, sibieni se pot bucura de cele 5 puncte de belvedere și 3 zone de relaxare amplasate în zona străzilor Malului, Cibinului, Viitorului, în care sunt instalate 65 de bănci, dintre care câteva sunt dotate cu elemente smart. Alimentarea acestora se face prin panouri solare pentru încărcarea dispozitivelor mobile prin USB sau wireless.

Au fost sacrificate vechiile sălcii

Construirea noii piste de biciclete de pe malul Cibinului a presupus tăierea sălciilor care au vegheat de zeci de ani malul. În schimb, spun reprezentanți Primăriei Sibiu,  au fost plantați sute de arbori și arbuști. Conform informațiilor communicate de aceștia, zona a fost revigorată prin plantarea a 430 de arbori (sălcii și mesteceni) și peste 7.000 mp au fost însămânțați cu gazon. Ca specii, s-au plantat 277 sălcii, iar restul mesteceni și stejari de baltă. ”Menționăm că arborii sunt calitatea A, au fost importanți din Uniunea Europeană, cu certificat de conformitate și fitosanitar. Înainte de a fi plantați au fost ținuți o lună pentru aclimatizare, aceasta chiar dacă au fost aduși din țări cu o climă asemănătoare cu cea a României”, se arată într-un comuncat trimis de municipalitate în toamna anului trecut, când s-au făcut primele plantări.

De asemenea, proiectul prevedea plantarea a 520 de arbuști (salvii, sălcii integra Hakuro – Nishiki și sălcii Purpea Nana), peste 1000 de plante perene precum iedera, lavanda sau diverse ierburi și peste 400 de plante acvatice.

Contract de milioane

Contractul pentru construirea pistei a fost semnat în data de 17.01.2022, de primarul Astrid Fodor și reprezentantul asocierii S.C. CON-A Operations S.R.L (Sibiu) &  S.C. CON-A S.R.L.(Sibiu)  &  S.C. DIMEX 2000 Company S.R.L (Bistrița-Năsăud), Sorin Cristea – director general al firmei CON-A, Valoarea contractului se ridică la 34,73 de milioane lei, iar termenul inițial de finalizare a lucrărilor a fost de 11 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*