Foto. A băut, apoi s-a urcat la volan: tânăr de 21 de ani, rănit după un accident pe DJ 106

În această dimineță, polițiștii rutieri au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DJ 106, în afara localității Daia.

Foto: ISU Sibiu

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 106, pe direcția Agnita -Sibiu, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Roșia, din cauze care urmează a se stabili, a pierdut  controlul direcției de deplasare și a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu tir, condus de către un bărbat de 38 de ani, din Netuș.

La fața locului au intervenit un echipaj SMURD cu medic o autospecială de descarcerare și una de stingere.

În urma accidentului tânărul în vârstă de 21 de ani a rămas încarcerat în autoturism. După intervenția echipajelor de descarcerare, tânărul a primit asistență medicală de urgență întrucât a suferit multiple traumatisme. A fost transportat la UPU Sibiu conștient.

Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul auto și 0 în cazul conducătorului  ansamblului tir.

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale.