În numai trei zile, voluntarii și medicii cu care colaborează Anumal Life Sibiu au sterilizat gratuir 307 câini și pisici, în Șura Mare. ”Am simțit ceva după care tânjim cu toții de atâția ani: solidaritate, omenie, compasiune și respect”, au transmis reprezentanții Asociației.
Foto: Animal Life Sibiu
Campania de sterilizări gratuite s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, vineri, sâmbătă și duminică, în Șura Mare, iar reprezentanții Animal Life au fost impresionați de mobilizarea comunității locale. ”Într-un număr nemaiîntâlnit de mare, am avut tineri care și-au ajutat vecinii în vârstă și i-au adus cu tot cu animale, angajați care au adus animalele de la firmele unde lucrează, pensionari care au ajuns cumva cu câte un mic animăluț în brațe, de la câteva sate distanță. Tineri politicoși și săritori, vecini inimoși, părinți cu copii de mână, toți ne-am regăsit plini de emoție într-un “spital de campanie”, unde am simțit ceva după care tânjim cu toții de atâția ani: solidaritate, omenie, compasiune și respect. Acestea sunt momentele în care, timid, speranța într-o comunitate renaște și, vorba unei prietene dragi care a muncit trei zile încontinuu, <<poate ne mai facem totși, bine…>>”, au transmis reoprezentanții Animal Life Sibiu.
Din 2007 încoace, sub o formă sau alta, Animal Life face campanii de castrări gratuite a cățeilor si pisicilor. Campaniile sunt gândite în satele județului, pentru a ajunge acolo unde nu există cabinet veterinar, iar cei mai mulți proprietari de animale nu au nici banii și nici mașina cu care să își ducă animalul la un cabinet veterinar în oraș.
”Campania din weekend de la Șura Mare a fost posibilă datorită unor oameni de omenie de cele mai diverse feluri, dar care împreună aduc mai multă decență si mai puțină suferință în această lume. Ca de fiecare dată au fost cei care au alergat la maraton și au strâns bani, un primar dedicat comunității, medici pricepuți și membrii și voluntarii echipei Animal Life”, au mai spus reprezentanții Animal Life.
Campania din Șura Mare, a fost organizată de Animal Life Sibiu. Reușita acestei campanii a fost posibila și datorita profesionalismului echipei medicale, coordonata de medicul Aurelian Stefan, de la Romania Animal Rescue, Inc Dba Animal Spay Neuter International care a susținut financiar și de aceasta data o parte din operațiile de sterilizare.
Campania a fost finanțată din fonduri strânse în cadrul Maratonului International Sibiu, cu ajutorul alergătorilor și susținătorilor proiectului, prin intermediul Fundația Comunitară Sibiu.
Spațiul a fost pus la dispoziție de Comuna Sura Mare.