Adunarea Reprezentanţilor FDGR a decis, în şedinţa sa din 24 noiembrie, să se alăture iniţiativei Uniunii Salvaţi România (USR).
Decizia vine după ce USR a invitat organizaţiile societăţii civile să adune semnături pentru a putea iniţia un referendum pentru revizuirea Constituţiei în vederea introducerii unui articol care să prevadă că nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive la pedeapse cu închisore pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.
„FDGR recomandă, deci, membrilor şi simpatizanţilor săi, să semneze listele pentru a putea iniţia referendumul, fiind necesare 500.000 semnături”, anunță reprezentanții Forumului, într-un comunicat de presă.