Aproximativ 25 de polițiști și voluntari caută un bărbat în vârstă de 86 de ani care a plecat din localitatea Ludoș, județul Sibiu, fără a mai putea fi contactat. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea bărbatului sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
Ieri în jurul orei 12,00, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, la data de 20 martie a.c., în jurul orei 14,00, tatăl său, BĂCILĂ IOAN, în vârstă de 86 de ani, a plecat din localitatea Ludoș, de la domiciliul fiicei, spre localitatea Topârcea, pe DJ 106T, pe jos, fără a mai putea fi contact.
Semnalmente: înălțime 155 cm, greutate aproximativ 60 de kg, ochi albaștri, păr alb, tuns scurt, calviție, barbă scurtă, albă.
La momentul plecării, bărbatul purta o geacă de culoare verde închis cu fermoar metalic, pantaloni din velură de culoare gri, căciulă tricotată cu cozoroc de culoare gri, botoșei din pâslă (ghete de casă) de culoare gri.
Nu se cunosc eventuale semne particulare.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest bărbat sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.