Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a organizat lansarea publică a apelului de proiecte pentru creșterea accesului la serviciile de asistență medicală comunitară, furnizate integrat cu serviciile sociale și educaționale pentru persoanele aparținând grupurilor vulnerabile, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
Aproximativ 30 de persoane, reprezentând 23 de unități administrativ-teritoriale din Regiunea Centru, eligibile pe acest apel de proiecte, au participat la sediul ADR Centru din Alba Iulia la prezentarea modului cum pot fi pregătite cererile de finanțare prin care beneficiarii pot obține o sumă de maximum 100.000 euro pentru realizarea unui centru comunitar integrat.
Apelul de proiecte se adresează solicitanților de finanțare din lista celor 139 comunități cu tip de marginalizare peste medie și severă agreate de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației Naționale și selectate pe baza unor criterii specifice, conform Atlasului Zonelor Rurale Marginalizate și al Indicelui Dezvoltării Umane Locale din România. Dintre cele 139 de unități administrativ-teritoriale eligibile la nivel național, 23 sunt localizate în Regiunea Centru. Evenimentul de la Alba Iulia a vizat promovarea în rândul potențialilor beneficiari a posibilităților de finanțare oferite prin Axa Prioritară 8, Obiectiv specific 8.1, Operațiunea B – Centre comunitare integrate. Valoarea totală a alocării financiare pentru cele 7 regiuni de dezvoltare este de 21,07 milioane euro, din care Regiunea Centru va putea beneficia de 2,91 milioane euro.
Acest apel de proiecte este unul necompetitiv, iar cele 23 de unități administrativ-teritoriale din Regiune pot depune proiecte în perioada 20 ianuarie – 20 iulie, pentru a finanța construcţia/reabilitarea/modernizarea/extinderea/dotarea centrelor comunitare integrate. Suma eligibilă pentru finanțare proiectelor este cuprinsă între 10.000 și 100.000 euro, iar ratele de co-finanțare aplicabile pentru cheltuielile eligibile sunt: 70% FEDR, 28% – buget de stat și 2% contribuția solicitantului.
Bani pentru județ
„În acest an, în județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu se vor implementa sute de proiecte importante pentru dezvoltarea infrastructurii regionale, prin atragerea și absorbția fondurilor europene. Până la finalul anului 2019, la ADR Centru sunt depuse peste 2000 de cereri de finanțare, care au o valoare totală de peste 2,5 miliarde euro și solicită spre finanțare nerambursabilă circa 2 miliarde euro. În acest moment, avem aproape 700 de proiecte contractate, a căror valoare totală a depășit un miliard euro, pentru a susține dezvoltarea Regiunii Centru. O dezvoltare echilibrată înseamnă și o mare atenție acordată comunităților sărace, de aceea am organizat acest eveniment, pentru a atrage atenția mediului public asupra faptului că începe procesul de depunere a cererilor de finanțare și, în următoarele șase luni, considerăm că toate cele 23 de unități administrativ-teritoriale eligibile își vor pregăti documentațiile necesare”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.
Categoriile de persoane vulnerabile sunt persoanele care se găsesc în următoarele situații: nivel economic sub pragul sărăciei, șomaj, nivel de educație scăzut, dizabilitate, boli cronice, boli aflate în faze terminale, care necesită tratamente paliative, graviditate, vârsta a treia, vârstă sub 18 ani, fac parte din familii monoparentale, risc de excluziune social, alte categorii identificate ca vulnerabile din punct de vedere medical sau social de la nivelul comunității.
Cosmin PAL