Fonduri europene pentru digitalizarea unor servicii și instruirea angajaților Primăriei Sibiu

Primarul Astrid Fodor a semnat un nou contract prin care Primăria Sibiu obține finanțare din fonduri europene în cadrul Programului Operational Capacitate Administrativă, Axa prioritară 2 – „Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente” pentru proiectul denumit SALT-Sibiu: Administrație de calitate, accesibilă locuitorilor prin tehnologie.

“Prin acest proiect ne propunem să creștem calitatea serviciilor publice, care să fie ușor de acccesat pentru sibieni, în formatul electronic. Dorim să reducem birocrația în mod concret, prin aplicații funcționale și echipamente care să permită gestionarea și rezolvarea eficientă a solicitărilor din partea cetățenilor. În egală măsură proiectul are și o componentă importantă de instruire a personalului din administrația locală, în sensul profesionalizării acestora”, a declarat Fodor.

Proiectul este evaluat la o valoare de 3,1 milioane de lei și urmărește următoarele obiective:

· implementarea unui sistem de management al calității la nivelul Primăriei municipiului Sibiu (ISO 9001) prin care se va asigura creșterea calității serviciilor oferite populației

· dezvoltarea serviciilor electronice de depunere a documentelor, automatizarea proceselor și eliberarea online și offline a certificatelor, avizelor, acordurilor și diverselor autorizații

· implementarea unui program pilot ce constă în achiziționarea unui terminal self-service care va permite cetățeanului să depună documente, indiferent de programul de funcționare al Primăriei

· digitalizarea documentelor din arhivele Direcției Amenajarea Teritoriului și Urbanism, Direcției Fiscale Locale și Direcției Tehnice, documentarea și eliberarea unui duplicat după un document vechi fiind astfel posibile mult mai simplu și mai rapid

· implementarea unei soluții digitale de management a dosarelor Compartimentului juridic-contencios al Primăriei Sibiu

· diversificarea, extinderea și îmbunătățirea sistemului electronic de plată pentru serviciile publice oferite de Primărie și instituțiile din subordinea sa, soluție disponibilă dintr-un cont online accesibil și pe terminale mobile.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*