Aflată în concediu la jumătatea lunii septembrie, Astrid Fodor a fost pentru prima dată la un podcast, în care a vorbit timp de mai bine de o oră despre orașul pe care îl conduce din postura de primar. Interviul a fost acordat pentru Podcastul lui Septimiu.
Edilul șef spune că cel mai mult la Sibiu îi place Piața Mare. „Îmi place atmosfera orașului, este un oraș cu totul deosebit, adică eu așa îl simt. Pentru mine… Cel mai mult îmi place Piața Mare. Piața Mare a Sibiului, poate confirma multă lume, are o energie cu totul aparte. Eu pot să fiu cât de prost dispusă, dacă ajung în Piața Mare… noroc că e Primăria în Piața Mare… bineînțeles toată zona istorică, dar nu numai zona istorică, îmi plac cartierele, îmi place zona Valea Aurie, Calea…, Grădina Zoologică, Muzeul Astra, către Păltiniș, Mărginimea Sibiului. Ce nu-i frumos? Totu-i frumos…“, a arătat primarul Sibiului.
Fodor admite că și la Sibiu e nevoie de un control riguros pentru ca proiectele să fie implementate. „Ca conducător. Eu sunt de origine germană. La noi există un proverb: «Încrederea e bună, dar controlul e sigur». Dacă nu controlezi… nu poți să controlezi totul, este imposibil, dar lucrurile importante… (…) Dacă nu stai în spatele unui proiect, să știți că se mișcă încet. Omul stă la o parte, zice că nu mă întreabă, zice că nu e așa de important. Cel de la firmă se bucură că scapă, după aceea vine și mai cere o decalare… Da, eu acord decalările când sunt justificate, când sunt niște motive temeinice pentru care ne cere o decalare de termen. Nu au putut obține toate avizele, că au nevoie de toate avizele (…) Deci controlul. Controlul este esențial dacă vrei să meargă lucrurile….
Eu, dacă dau o dispoziție, eu și verific dacă este…. Și am încă o pretenție de la toți angajații mei, da? Dacă trimit un mesaj pe whatsapp, dacă trimit un mail, trebuie să confirme că au primit. Deci nu există, nu accept să le trimit ceva și să fie sile… și atunci eu nu, să-mi confirme că l-au primit și eu știu foarte bine, că eu verific.“, a arătat primarul Sibiului.
Edilul șef e de părere că administrația sibiană acordă o atenție sporită elevilor, prin investiții masive în școli. Ba chiar își dorește ca pregătirea profesorilor „să țină pasul cu ceea ce face administrația“.
„Ca să te simți bine într-un oraș…, odată cartiere, dar… și trebuie să ai școli. Noi investim foarte mult în școli. Și m-am bucurat foarte mult că anul ăsta (…) au votat elevii din România, Consiliul Elevilor și am primit din partea lor premiul pentru orașul care investește în școli, care e prieten cu școlile. Până și ei au constatat că la noi se investește foarte mult în sistemul educațional. Deci investim în școli, investim în grădinițe, trebuie să aibă…am început nu numai din banii de la CNI, din fonduri proprii construim creșe, adică creem acele condiții încât părinții să se poată să se ducă la servici, să-și poată să-și ducă copii, școlile să arate bine. Facem ce-i al nostru, că noi suntem cu clădirile. M-aș bucura ca și pregătirea profesorilor să țină pasul cu ceea ce face administrația, într-adevăr să fie bine pregătiți profesional, să se ocupe de copii, să fie disciplină în școli, trebuie… nu numai să investești.“
Fodor a vorbit despre atuurile pe are le are Sibiu pentru a atrage investitorii: infrastructură, școli bune evenimente culturale variate, care atrag turiști. ”Sibiul este un oraș cultural. Și nu spunem numai că este un oraș….chiar este! Noi avem aceste evenimente culturale care încep din luna mai, până în 31 decembrie, Sibiul este o scenă deschisă. Nu există aproape nicio piațetă sau piață unde nu se întâmplă ceva. Dar toate aceste activități costă. Deoarece cultura costă și ne-am asumat-o. În 2007, când Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, ne-am dat seama că cultura poate fi un motor al dezvoltării foarte important. Pentru că, la rândul ei, creează o serie de alte job-uri, mai ales în domeniul serviciilor. Și atrage foarte mulți turiști. Pentru că, tot ce se desfășoară la noi, în spațiul public, nu costă. Totul este gratit. Deci, dacă este un eveniment în Piața Mare, este gratuit, și vin turiști din toată țara, și din stăinătate”, spune edilul.
Primarul a recunoscut că Sibiul are o problemă cu locurile de parcare, așa cum au toate marile orașe. Recunoaște și faptul că există o ”ruptură” între administrația locală și cea centrală, o ruptură care generează foarte multă muncă pentru administrația locală, deoarece, de multe ori sunt luate măsuri care sunt inaplicabile, sau care întârzie și îngreunează diferite proiecte.
La întrebarea unde vede Sibiul în anul 2030, primarul Astrid Fodor spune că va fi unul în care „să-ți placă să trăiești“. „Eu zic că va fi acolo unde eu îl…adică în primul rând un oraș care… să-ți placă să trăiești în el…Să-ți placă să trăiești, să-ți placă să muncești, să-ți placă să-ți crești copiii în orașul ăsta și pentru asta trebuie să creezi facilități. Pentru noi a fost important, în primul rând să vină investitorii în Sibiu.”