Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a declarat, astăzi, că dacă municipiul nu va primi 60 % din impozitul pe venit, atunci nu va putea progresa şi va stagna.
„Judeţul Sibiu încasează impozitul pe venitul global. Noi suntem unul din judeţele performante din acest punct de vedere. Pe cap de locuitor avem un impozit pe venit de peste 2.200 de lei, ceea ce nu multe judeţe în ţară au. Eu vorbesc acum de judeţ. Legislaţia prevede că din impozitul pe venitul global colectat la nivel de UAT rămâne la UAT 43 % şi 57 % rămâne la Guvernul României. Este inacceptabil ca noi din ceea ce realizăm, noi, vorbesc toate UAT-urile, ceea ce înseamnă Sibiu, Craiova, Constanţa, deci toate municipiile şi nu doar municipiile reşedinţă de judeţ, toate municipiile din România să primească doar 43 % din ceea ce ei realizează”, a spus Astrid Fodor, într-o intervenţie avută în timpul şedinţei de Consiliu Local de astăzi.
Astrid Fodor spune că Sibiul are nevoie de un procent mai mare din impozitul pe venit, în condiţiile în care au avut loc creşteri de salarii şi scumpiri. „Acest impozit pe venit se realizează în cazul de faţă, în municipiul Sibiu. Şi de aici a apărut nemulţumirea că, cu aceşti bani, având în vedere creşterile mari, în primul rând a salariului minim pe economie, a creşterilor salariilor în domeniul construcţiilor, a creşterilor preţurilor la materialele de construcţii, a făcut Direcţia Tehnică o analiză, numai la bitum s-a scumpit cu 40 % preţul, bitum care intră în toate străzile pe care le asfaltăm, cu aceste sume nu mai putem progresa. Stagnăm. Rămânem unde suntem. Noi nu dorim să rămânem, cum ni se tot spune că nu vă dăm mai puţin decât în 2017. Ba da. Am încasat mai puţin decât în anul 2017 cu 7 milioane de euro şi în ritmul acesta vom încasa tot mai puţin. Deci, noi ne dorim să primim 60 % minim. Înţelegem că nu putem să primim tot, că din acest sută la sută trebuie să meargă şi la Consiliul Judeţean şi la alte instituţii, dar ne dorim să primim 60 %, să rămână la municipii. Nu este vorba de Sibiu. Este o problemă de principiu. Toate municipiile ne dorim acest procent”, a explicat Astrid Fodor.
Luni, Asociaţia Municipiilor din România (AMR) i-a solicitat premierului Viorica Dăncilă o întâlnire pentru a discuta despre bugetul pe 2019 şi cotele din impozitul pe venit ce vor reveni unităţilor administrativ teritoriale, invitând-o să participe la reuniunea Comitetului Director al AMR. AMR susţine că i-a solicitat în mod repetat premierului consultări pe tema finanţării administraţiei publice locale şi este prima oară în istoria Asociaţiei când solicitările de dialog sunt refuzate. AMR mai arată că a aflat din „surse neoficiale” „speculaţii” în legătură cu cotele din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat destinat fiecărei unităţi administrativ teritoriale (UAT). Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Robert Negoiţă, a declarat marţi, la finalul reuniunii AMR, că membrii organizaţiei au hotărât să solicite Ministerului Finanţelor ca minimum o treime din bugetul naţional să revină administraţiei publice locale