Focar de pestă porcină la Sibiu. Mai multe localități, în zonă de carantină

Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat în județul Sibiu, după ce cinci porci au murit într-o gospodărie din Ernea, Dumbrăveni.

Foto: Prefectura Sibiu

Autoritățile au instituit zone de restricție în mai multe localități din județele Sibiu și Mureș, informează Prefectura.

Foto: Prefectura Sibiu

În zona de protecție, cu o rază de 3 kilometri în jurul focarului, sunt incluse localitățile Ernea, Dumbrăveni și Șaroș pe Târnave. Zona de supraveghere se întinde pe 10 kilometri și cuprinde alte localități din Sibiu și Mureș.

„S-a stabilit o zonă de protecție în jurul focarului, de minim 3 km, pe raza localităților: ERNEA, DUMBRĂVENI și ȘAROȘ PE TÂRNAVE; fondul  de vânătoare FV 33 DUMBRAVENI. județul SIBIU și o zonă de supraveghere în jurul focarului, de minim 10 km, care include și zona de protecție, pe raza localităților: ALMA, ATEL, DUPUȘ, VALCHID, HOGHILAG, PROD, LASLEA, GIACĂȘ, ȘMIG, CURCIU; fondurile de vânătoare FV 34 LASLEA, F.V.35 BIERTAN, F.V.31 AȚEL, F.V.32 DÂRLOS din județul SIBIU, și localitățile : VIIȘOARA, SANTANA, CUND, GOGAN, DAIA, IDICIU și ORMENIS , fondurile de vânătoare  FV 59 ZAGAR, FV 60 VIISOARA si FV 61 BAHNEA, din județul MUREȘ”, transmite sursa citată.

În aceste zone sunt interzise circulația porcilor, organizarea de târguri și expoziții cu animale, precum și transportul cărnii proaspete sau a altor produse din carne de porc.

Autoritățile le recomandă crescătorilor să țină porcii separați de alte animale și să aplice măsuri stricte de dezinfecție la intrarea în gospodării.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura