Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu (C.L.C.B.) – Unitatea Locală de Decizie (U.L.B.), condus de prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, în calitatea sa de președinte, a aprobat azi, în unanimitate, Decizia privind aprobarea Planului de măsuri pentru controlul bolii pestă porcină africană (PPA), ca urmare a confirmării acesteia într-o gospodăre din localitatea Poiana Sibiului, comuna Poiana Sibiului, însumând un efectiv la zi de 12 capete porci grași și tineret, dintre care 3 au fost sacrificați de proprietar, 2 au murit, urmând a fi ucise 7 animale.
Buletinul de analiză emis, ca urmare a analizării probelor de sânge de la animalele febrile, de Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Alba, au confirmat rezultat pozitiv PPA.
De la începutul anului, evoluează șapte focare PPA în județul Sibiu. Este vorba despre cele identificate la două fonduri cinegetice și în gospodării din comunele Arpașu de Jos, Boița și Merghindeal, Avrig, cărora se adaugă noul focar de la Poiana Sibiului.
În acest sens, a fost stabilită o zonă de protecție în jurul focarului din localitatea Poiana Sibiului, cu o rază de 3 km, ce include localitățile Poiana Sibiului și Jina, din județul Sibiu, de asemenea, o zonă de supraveghere în jurul focarului, care se întinde pe o rază de 10 km, cuprinde inclusiv zona de protecție și include localitățile Rod, Tilișca și Dobârca din județul Sibiu și localitățile Gârbova, Reciu, Cărpiniș, Deal, Șugag și Dobra din județul Alba.
S-a decis uciderea suinelor existente în exploatație, în număr de 7 capete, prin metoda „ucidere prin asomare cu pistol cu glonț captiv și decerebrare prin spinalizare”.
Neutralizarea cadavrelor rezultate din controlul bolii se va realiza prin metoda de ecarisare alternativă, îngropare in situ, pe raza localității Poiana Sibiului.
În zonele de restricții este interzisă: sacrificarea porcilor fără anunțarea medicului veterinar, circulația animalelor deținute din speciile listate (porcina), dinspre unități din zona de restricții; circulația animalelor deținute din speciile listate înspre unități din zona de restricții; repopularea cu vânat din speciile listate; târguri, piețe, expoziții și alte situații în care sunt adunate la un loc animalele deținute din speciile listate, inclusiv colectarea și dispersarea acestor specii; circulația cărnii proaspete, organelor, produselor din carne obținute de la animale deținute și sălbatice din speciile listate, dinspre abatoare sau unități de manipulare a vânatului din zona de restricții, precum și alte restricții prevăzute în Planul de măsuri.
De asemenea, este obligatorie anunțarea medicului veterinar de liberă practică, în cazul apariției oricărui semn de îmbolnăvire la porcine.
Personalul implicat în controlul bolii se asigură de DSVSA SIBIU, Unitatea Locală de Sprijin (ULS) Poiana Sibiului. Echipamentele necesare combaterii focarului sunt asigurate de DSVSA SIBIU. Prima dezinfecție a fost deja realizată.
Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu, Inspectoratul Județean de Jandarmerie al județului Sibiu, alte instituții cu competențe de control contribuie, conform atribuțiilor legale, la realizarea măsurilor de control pe întreg teritoriul județului, dar cu precădere în zonele afectate de pesta porcină africană la porcii domestici și mistreți, respectiv pe căile de comunicație rutieră din județul Sibiu.
Data estimativă a repopulării cu animale depinde de situația epidemiologică, respectând prevederile Regulamentului CE 687/2019.
Planul de măsuri este dus la îndeplinire sub supravegherea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu (DSVSA). El se aplică în funcție de evoluția bolii, respectiv se poate modifica în funcție de aspectele epidemiologice identificate pe parcursul implementării măsurilor.