Președintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul de decorare a actorului Florin Piersic cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului i-a conferit lui Florin Piersic Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer „în semn de înaltă apreciere pentru remarcabilele interpretări artistice susținute pe cele mai importante scene din țară, pentru dragostea, înțelegerea și talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale și cinematografice și a tinerelor talente”.
Actorul Florin Piersic a împlinit, azi, 80 de ani.
(AGERPRES)