În ultima etapă a sezonului regulat, BC CSU Sibiu joacă pe teren propriu, sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 17.00, în compania celor de la U-Banca Transilvania. Partida se va disputa cu casa închisă, iar în urma rezultatului se va decide ocupanta primului loc în clasament, la finalul sezonului regulat.
BC CSU Sibiu se întoarce cu înfrângere de la Timișoara, scor 84-70, și se pregătește de duelul de pe teren propriu cu U-Banca Transilvania.
„Am avut un meci extrem de slab în această seară, mai ales din punct de vedere ofensiv, ceea ce a făcut ca apărarea să fie, în permanență, pe picior greșit. Toți am fost neconcentrați și nu am prestat nici măcar un joc bun, astfel că nu s-a pus nici un moment problema victoriei. Timișoara a fost peste noi la toate capitolele. Noi am făcut experimente, care nu au funcționat și de aici și rezultatul. Am făcut un joc foarte slab, atât ofensiv, cât și defensiv. Este o înfrângere usturătoare care trebuie să ne determine să privim cu mai multă atenție meciurile care urmează”, a spus Dan Fleșeriu, antrenorul principal al BC CSU Sibiu, după înfrângerea de la Timișoara.
DAN FLEȘERIU | antrenor: „Trebuie să rămânem concentrați și să încercăm să corectăm greșelile până la partida care va decide câștigătoarea sezonului regulat.“
Pentru BC CSU Sibiu au marcat: Jordan Williams 15p, Lawrence Kinnard 9p, Monyea Pratt 8p, Marcel Davis și Radu Paliciuc câte 7 p, Kevin Capers 6p, Bogdan Popescu și Dragoș Gheorghe câte 3 p, Tyler Laser, Edward Petrescu și Wilhelm Brosser câte 2p.
Turneul Final U18, la Sibiu
Cele mai bune șase echipe de juniori Under 18 ani se vor duela la Sibiu, între 2 și 6 mai, în Sala Transilvania, pentru titlul de campioni naționali. Echipa clubului sibian, antrenată de Alex Kovacs, va juca în fața propriilor suporteri cele mai importante meciuri ale sezonului. BC CSU Sibiu este pentru prima dată, în ultimii 20 de ani, organizator al unui turneu final de juniori, turneu în cadrul căruia elevii lui Kovacs și-au obținut calificarea între cele mai bune șase echipe din țară, la categoria de vârstă sub 18 ani. De fapt, juniorii actuali sunt medaliații cu bronz de acum doi ani ai campionatului național de baschet masculin sub 16 ani. „Ne bucurăm să putem organiza turneul final la Sibiu, spun asta și pentru că este momentul în care acești copii se vor despărți de perioada de juniorat și merită să joace acasă, în fața părinților și suporterilor sibieni. Echipa antrenată de Alexandru Kovacs este extrem de competitivă și a dovedit, de-a lungul timpului, că face performanțe. Vreau să le mulțumesc și pe această cale copiilor, antrenorului și părinților care i-au susținut în toți acești ani de când îmbracă tricourile clubului nostru, pentru eforturile depuse, eforturi care nu au fost deloc de trecut cu vederea”, a spus Horațiu Floca, directorul BC CSU Sibiu.
La Turneul Final U18 de la Sibiu se vor duela, timp de cinci zile, echipele calificate în ultima fază a campionatului: BC CSU Sibiu, U-Banca Transilvania Cluj, CSS Târgu Jiu, Steaua CSM Eximbank, C.N. Aurel Vlaicu București și C.S. Agronomia București. Toate partidele vor fi transmise în direct pe pagina de Facebook a clubului sibian.
Cosmin PAL