Fiul lui Albert Kraus luptă în România pentru glorie

Anul începe excelent pentru sporturile de contact în Sibiu.

La inițiativa Superpro Team, una dintre cele mai titrate echipe din sportul de contact mondial, Sibiul va găzdui gala Superpro Fight Night. Evenimentul are loc în data de 20 ianuarie, la Sala Transilvania, și va aduce în fața sibienilor unii dintre cei mai buni luptători din noua generație de talente Superpro. „În ultimul deceniu, Superpro Team a livrat pe scena mondială campioni de răsunet precum Rico Verhoeven, Benny Adegbuyi sau Albert Kraus, iar astfel de evenimente au rolul de a descoperi și forma noua generație a echipei noastre, sportivi care sunt într-o ascensiune rapidă, au deja un nivel ridicat, precum și potențialul să-i ajungă ca și performanțe și popularitate pe cei trei mari campioni amintiți înainte”, spune Adrian Floriță, reprezentant al Superpro Team și organizator al evenimentului din 20 ianuarie.

Aceasta este și povestea lui Gradus Kraus, fiul legendarului Albert Kraus, (campion K1 MAX și multiplu campion mondial), care va urca în ring la categoria 63 kg, sub îndrumarea tatălui său. În același timp, delegația olandeză va fi coordonată de către Dennis Krauweel, antrenorul CM Glory, Rico Verhoeven, considerat de către specialiști ca fiind cel mai titrat tehnician din kickboxing-ul profesionist.

Superpro Fight Night are programate opt meciuri de kickboxing și două de box, cu sportivi de top, atât din România, cât și din Moldova sau Olanda, precum: Max Van Gelder (NL), Aurel Ignat (MD), Mircea Dumitrescu (RO), Richie Van Dijk (NL), Andrei Ostrovanu (RO), Adrian Bătrânu și mulți alții.

Evenimentul va avea loc la Sala Transilvania, în data de 20 ianuarie, de la ora 19. Biletele costă 25 de lei și pot fi achiziționate online de pe eventim.ro sau în punctele de vânzare Eventim.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*