FITS: Ovații în picioare minute în șir la avanpremiera mondială „Carmen” de Bizet

Cea de-a cincea zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume, a ridicat mii de oameni în picioare la spectacolele de teatru și dans, și i-a emoționat pe cei prezenți la Sibiu prin multitudinea de spectacole în aer liber.

foto: FITS /Sebastian Marcovici

A fost o sală arhiplină la avanpremiera mondială a spectacolului Carmen de Bizet, în regia lui David Gutiérrez, care a revenit la FITS cu Barcelona Flamenco Ballet. Carmen, celebrul personaj al lui Bizet, revine pe scenă, de data aceasta într-un spectacol de dans, pentru a ilustra condiția universală a femeii. Compania de balet flamenco din Barcelona abordează în cel mai nou proiect al său mitul etern al lui Carmen. Această nouă interpretare a operei lui Bizet împrumută elemente noi, necunoscute până acum, din universul flamencoului și se poziționează dincolo de concepția tradițională în care a fost catalogată de-a lungul timpului, adaptându-se la realitatea societății contemporane. Valorile care o fac pe Carmen o femeie a vremurilor noastre, precum și adaptarea muzicii și a baletului flamenco în stilul caracteristic al lui David Gutiérrez, plasează spectacolul într-o nouă paradigmă a mitului universal și a flamencoului din secolul al XXI-lea.

La Vie en Rose după Jaques Prévert, în regia lui Gigi Căciuleanu, a fost un deliciu pentru toți iubitorii de frumos, oferind poezia gestuală tipică regizorului român. La Vie en Rose este un spectacol gândit ca un dans amoros prin excelență. Cuplul este văzut ca un singur personaj format din două entități. Chiar dacă, uneori, nu este vorba decât de solitudini cuplate la voia hazardului. Ca și în viață, cuplurile se fac și se desfac necontenit, pe un montaj muzical ce reuneşte teme din epoca de aur a șansonetei franceze.

În Pescărușul lui Cehov, în regia lui Dumitru Acriș, publicul a asistat la un spectacol în care formele noi intră în conflict cu cele vechi. Fiecare om este singur cu propriul sentiment al ratării, al însingurării și al bătrâneții. Pasiuni interzise ies la suprafață, gânduri nerostite răbufnesc, oamenii se aruncă cu disperare în brațele unor străini care le-ar putea oferi iluzia fericirii. Pescărușul se dovedește acum mai actual ca niciodată. Producția regizată de Dumitru Acriș vorbește despre diferențele de gândire dintre generații, dar și despre culisele raporturilor interumane cu toată sinceritatea, devotamentul și meschinăria aferente. Chemat pe scenă, publicul are parte de un tur de forță actoricească, o experiență teatrală intensă, vibrantă, aproape tactilă, de o autenticitate dureroasă.

Caligula de Albert Camus în regia lui Ivan Uryvskyi din Ucraina, jucat ieri la Sala Studio a Teatrului Național „Radu Stanca”, este un spectacol despre puterea nebuniei și nebunia puterii. O reconsiderare necesară și dureroasă a unui prezent amenințat de spectrul auto-distrugerii. În centrul acțiunii se află împăratul roman Caligula, membru al dinastiei iulio-claudinene și simbol al despotismului și al imoralității nepedepsite. Piesa îl portretizează pe acesta drept un dictator atotputernic care decide cursul istoriei și prosperă cu prețul vieții sau morții altora. Spectacolul evocă astfel nevoia de a pune capăt dictaturii și tiraniei din întreaga lume, iar prin scenografia sa extraordinară, semnată de Petro Bogomazov, încurajează o reflecție atentă asupra moralității și a autorității.

Un eveniment fermecător și emoționant care a avut loc ieri este Julieta de Gabriela Muñoz & Chamäleon Theater. Spectacolul relatează povestea Julietei, o femeie plină de experiențe și bizarerii, care pune sub lupă multiplele fațete ale bătrâneții. Influențată de munca desfășurată la un azil de bătrâni și de legătura strânsă cu bunica sa, Gabriela își creează un alter ego aflat în iarna vieții. Cu un spirit impetuos și o poftă de viață de nestăvilit, Julieta ne împărtășește fărâme din viața sa și ne invită să pășim în casa ei, devenită întregul său univers. Iar pe măsură ce lumea sa se transformă într-o casă a amintirilor, protagonista găsește feluri noi de a se adapta.

Cea de-a cincea zi a fost completată de multe spectacole în aer liber în piețele din Sibiu dintre care amintim Mozart pe note comice, Din Toscana, cu dragoste!, Cu scaunul prin oraș, Dans hipnotic, PulsaR Energy și Arcadia.

FITS a adus ieri în fața publicului și întâlnirea dintre Octavian Saiu și Po-Cheng Tsai, Gigi Căciuleanu și Gilda Lazăr. Un rezumat al conferinţei poate fi găsit pe blog.sibfest.ro.

foto: FITS

Po-Cheng TSAI, artist profesionist de dans, este fondatorul și directorul artistic actual al B.DANCE. După absolvirea liceului Tsoying Senior High School, a studiat la Universitatea Națională de Arte din Taipei. În timpul zilelor petrecute la universitate, a primit o bursă pentru a studia la Purchase College, New York, într-un schimb de experiență și învățare. Lucrările sale se bazează adesea pe propriile sale experiențe de viață, sunt perceptive, suplicante, dar totuși umoristice, cu limbaje de dans unice și stiluri interesante și variabile. Adesea integrează teatrul, dansul și mișcările extreme ale membrelor în lucrările sale. Din 2014 până în 2019, a prezentat lucrări originale comunității internaționale de dans, lăsând o amprentă semnificativă în domeniu cu piesa sa de debut “Floating Flowers”. A primit recenzii elogioase, obținând 4 medalii de aur și 1 medalie de argint la diverse competiții de coregrafie la nivel mondial. După ce s-a întors în Taiwan, a fondat propria companie de dans, B.DANCE. În 2016, a lansat proiectul “B.OOM by B.DANCE”, facilitând colaborări internaționale de performanță prin invitații adresate coregrafilor și dansatorilor independenți renumiți din Europa să vină în Taiwan pentru spectacole și ateliere.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 830 de evenimente și 5000 de artiști din 82 de țări

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume, are loc anul acesta la Sibiu în perioada 21 iunie – 30 iunie, tema ediției cu numărul 31 fiind PRIETENIE. Până în acest moment, FITS are 830 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 82 de țări. Printre noutăţile din acest an se numără o schimbare de structură pentru Bursa de Spectacole, evenimentul asociat FITS, care reprezintă o platformă de dialog între tinerii artişti, operatorii culturali, instituţiile de spectacole şi reţelele culturale. Ediţia din acest an include şi un bogat sezon francez, care va celebra cei 100 de ani ai Institutului Francez în România, precum şi un amplu sezon polonez, care va oferi o avanpremieră a Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025. Aplicația FITS include în acest moment toate evenimentele programate în cadrul ediţiei din acest an şi permite personalizarea programului şi multe alte facilități. Aplicaţia FITS poate fi descărcată gratuit atât în Google Play, pentru Android, cât și în AppStore, pentru iOS.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*