Firmele de pompe funebre din Sibiu, obligate să obțină aviz de la Primărie. Amenzile pot ajunge la 20.000 de lei

Administrația Cimitirului Municipal Sibiu atenționează societățile comerciale care prestează servicii funerare în Cimitir că, pentru a-și putea desfășura în continuare activitatea aici, este necesar să solicite un aviz din partea Consiliului Local Sibiu.

Foto: Primăria Sibiu / Facebook

Această condiție obligatorie este impusă de legislația în domeniu, prin prevederile 7 alin. (1), art.9 alin (1) din HG nr. 741/2016.

În caz contrar, legislația prevede aplicarea unei amenzi de către personalul de specialitate împuternicit al Inspecției Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătății și al Direcțiilor de Sănătate Publică Județene. Cuantumul amenzii este între 10.000 lei la 20.000 lei, iar pe lângă aceasta, autorizația sanitară de funcționare a respectivei societăți se anulează.

Pentru a obține acest aviz, cei în cauză trebuie să depună la Primăria Sibiu un dosar cu documentele necesare prevăzute în legislație, care pot fi consultate pe sibiu.ro, la secțiunea Acte necesare – Autorizare și Control/Aviz Consiliu Local Sibiu – Servicii Funerare   https://sibiu.ro/primaria/document/12864 .

Documentele se pot depune fie electronic, pe adresa pms@sibiu.ro, fie în format fizic, la Centrul de Informații pentru Cetățeni, din sediul Primăriei din Piața Mare, în programul de funcționare: luni și miercuri în intervalul orar 8.00-17.00, marți și joi între orele 8.00-16.00, iar vineri de la 8.00 la 14.30.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*