Firmele care nu își gestionează deșeurile corect și nu respectă obligațiile legale în acest sens pot fi sancționate cu amenzi de până la 120.000 de lei. Pentru a avea un business prietenos cu mediul, companiile trebuie să ia câteva măsuri.
Sancțiunile pentru firmele care au un management defectuos al deșeurilor pornesc de la 20.000 de lei și se cumulează, putând ajunge la 120.000 de lei, evidențiază reprezentanții companiei Green Environment Support.
Foarte multe companii nu conștientizează importanța conformării cu legislația de mediu, relatează Monitorul de Cluj.
Printre obligațiile firmelor în ceea ce privește gestionarea deșeurilor, se numără:
- colectarea selectivă a deșeurilor generate din activitate și depozitarea acestora în spații special amenajate, ferite de intemperii și etichetate;
- deținerea unor contracte cu colectori autorizați pentru fiecare tip de deșeu; păstrarea documentelor de predare ale deșeurilor (de exemplu: formularul de încărcare/descărcare – anexa 3, avizul de însoțire a mărfii);
- menținerea unei evidențe a gestiunii deșeurilor actualizată lunar și prezentarea acesteia în caz de control;
- realizarea raportării anuale privind deșeurile generate către Agenția pentru Protecția Mediului Județeană.
Ce poți face să ai un business prietenos cu mediul?
- Să folosești resurse regenerabile
- Să colectezi selectiv deșeurile și să le predai unor colectori autorizați în vederea valorificării lor
- Să reduci cantitatea de deșeuri generate prin reutilizare
- Să montezi senzori pentru a economisi energie
- Să renunți la flota de mașini și să încurajezi car sharing (mașini electrice) sau a deplasărilor cu transportul în comun
- Să utilizezi mijloacele electronice de stocare în detrimentiul celor în format tipărit.
Foto: depositphotos.com