Veseuşanca-blăjancă-târnăveancă-căpâlneancă şi jidveancă a celor două lungi Văi ale Târnavelor, neobosita culegătoare de folclor şi talentată interpretă de muzică populară românească, Veta Biriş, ne spune, într-una dintre doinele sale doinite: „Dragostea-i ca pâinea! Nu poţi trăi fără ea”.
Întrebări întrebătoare și răspunsuri incomode
Gândite, rostite și scrise în graiul dulce românesc. Rămase, însă, de mult prea multă vreme neauzite de urechile noastre surde, necitite de ochii noștri miopi și neînțelese de mintea noastră răvășită! Doar câteva dintre ele, în ceea ce urmează:
Oare cine, de ce şi când a „blestemat” această Românie să aibă atât de multe şi alese daruri ale Pâmântului şi subpământului!? Lunga și întortocheata curgere la vale a apelor Dunării albastre spre mirifica Deltă și nemărginita Mare; munții falnici ai Carpaților; pădurile și rezervațiile silvice bătrâne; căprioarele și ciutele zvelte; cerbii încornorați și uriașii urși; cocoșii de munte cântători și râșii zâmbitori; miile de izvoare cu ape minerale și termale; pâraiele și râurile din munți, câmpii, șesuri, dealuri și coline cu ape limpezi și reci numai bune de băut; ogoare fertile, dar mereu chinuite de seceta primăverilor, verilor, toamnelor și iernilor zgârcite în zăpezi; dulci și aromate mere, pere, prune, gutui, caise și căpșuni; parfumați struguri și vinuri; zăcăminte de petrol, gaze, cărbuni, cupru, plumb, aur, uraniu, argint, sare, marmură și granituri decorative (rămase asunse vederii noastre, însă știute și evaluate exact de străinii de țară, de limbă și de neam); doinite doine și tânguite balade, învârtite de învârtit și straie de purtat la joc de frumoasele fete şi de chipeşii feciori; diple, fluiere și cavale; înalte și însorite ceruri ziua și înstelate noaptea…
Adică tot ceea ce nu au, deloc sau îndeajuns, dar râvnesc să aibă, toți apropiații sau mai îndepărtații vecini de granițele terestre ale României! Numai că dacă vom rămâne în continuare nepăsători, risipitori și nevrednici gospodari în curând nu vor mai fi ale noastre niciunele. Liniştea şi uitarea aşternându-se peste tot şi peste toate! Nu tu investitori români înstăriţi şi cinstiţi, ci străini sărăcuţi și răuplatnici în ţările lor, mândri, făloşi, zgârciţi şi necinstiţi în ţara mea! Şi cât de trist este adevărul adevărat că manelele se aud mult mai des şi mult mai tare decât imnul de stat al României, „Deşteaptă-te române”!
Şi apoi mai trebuie spus și că România nu-i „filiala pământeană” a iadului. Nu de alta, dar sunt, în lumea asta ca nelumea, multe alte ţări şi state şi-mai-şi! Măcar la noi, bisericile românilor sunt pline de enoriaşi rugători și închinători (mai puțin în vremea asta de pandemie). Şi cu toate că natalitatea rămâne extrem de scăzută, iar populaţia este mult prea îmbătrânită, tot nu avem destule grădiniţe și școli pentru copii, spitale, dispensare medicale şi azile pentru oamenii bolnavi și pentru cei bătrâni. Şi apoi nu trebuie să vină străinii să ne certe că ne sfădim noi între noi, împărţindu-ne şi dezbinându-ne pe criterii politice, de sexe şi de orientări religioase, de limbă şi de grai; dar și pe zone geografice şi pe provincii istorice.
Și totuși, un exemplu îmbucurătoar ne-a fost oferit, în aceste vremuri de criză, de cei 15 voluntari români (medici, asistenți medicali și maiorul Joe Stroescu de la ISU Sibiu) care au mers să dea o mână de ajutor confraților lor italieni în lupta cu nemilosul COVID-19. Un al gest asemănător aveau să-l facă și acei voluntari români, cadre medicale, care au plecat, în același scop umanitar, în Republica Moldova. Cu toţii, adevărați Oameni de Omenie. Săritori și la necazurile şi la nevoile altora. Ştiţi ce ne-au demostrat toți acești frumoși și buni la suflet conaționali ai noștri?! Că românii încă nu au uitat să fie buni. Stau şi mă întreb, mirându-mă şi întristându-mă: cine şi de ce ne-a învrăjbit şi înrăit atât de mult?! Dovadă că am ajuns ca, dincolo de fruntarile țării, să ne fie nu numai rușine, dar și teamă să spunem că suntem români din România. Măcar bine că am început să ne recunoaștem propria noastră vină de cum arată ţara. Ba mai mult, să luăm atitudine împotriva celor care ne fac țara de rușine și ocară! Nădăjduiesc că această teribilă molimă ne va face să percepem cât de greu este să te vindeci de frica și de răutatea morții! Și mai sper încă ceva: că, în sfârșit, vom înceta să ne mai gândim numai la traiul zilnic îndestulător și risipitor, la agoniselile de bani și de bunuri costisitoare, la distracții cât mai zgomotoase și cheltuitoare, ca și la alte șmecherii! Privind și înțelegând marile necazuri care au căzut pe capul și pe umerii popoarelor lumii, cel mai nimerit lucru ar fi să ne luăm notiţe în mai vechile noastre carneţele şcolare, în care iubiţii noştri dascăli ne scriau nu numai notele de la învăţătură, dar şi calificativele de bună sau de rea purtare! Aşadar, ce ar fi să ne propunem să fim mai altfel decât până acum!? Să revenim la ceea ce am fost noi odată. Și nu prea de mult: Oameni buni la suflet şi înţelegători, într-o ţară fără egal în lume de frumoasă, de bogată, de cuminte şi cu un popor credincios şi ospitalier! Haideţi să bătătorim un astfel de drum! Mult mai drept şi mult mai prietenos! Dacă nu, atunci să știți că vor avea dreptate cei care spun că doar aparent România îi întreagă şi rotundă, în acest prim deceniu din cel de-al doilea secol al Unirii Transilvaniei cu România! Pentru că mai marii noştri neconducători s-au străduit din răsputeri să împartă România, prin vorbire şi înscrisuri oficiale şi neoficiale, în feli şi feliuţe. Atât în Regiuni de Dezvoltare numerotate, cât și în diverse Țări și Țărișoare, precum cele ale Maramureşului, Oaşului, Lăpuşului, Năsăudului, Sătmarului, Bistriței, Someșului, Mureşului, Târnavelor, Banatului, Zarandului, Loviştei, Haţegului, Mehedinților, Siretului, Prutului, Tulcei, Crişurilor, Sucevei, Bihorului, Moţilor, Făgăraşului, Oltului și Bârsei. Respectiv: în ținuturile transilvănenilor, ardelenilor, muntenilor, regăţenilor, oltenilor, moldovenilor, dunărenilor, dobrogenilor, ruşilor-lipoveni, aromânilor constănțeni, secuilor harghiteni și covăsneni, ceangăilor băcăuani, saşilor transilvăneni, şvabilor și sârbilor bănățeni.
Chiar și din vina nevinovată a acestor motive, obișnuiesc să repet (în scris și în vorbire) următoarea zicere personală: DACĂ NU ERAM ROMÂN, FUGEAM ÎN ROMÂNIA! CHIAR ŞI CÂND SUNT ÎN ŢARĂ, TOT MEREU ÎMI ESTE DOR DE ŢARA MEA!
