Finanțări din fonduri europene pentru municipiile cu sub 40.000 de locuitori

Un număr total de 44 de municipii, din care 18 din Transilvania, ar putea beneficia de finanțări nerambursabile europene pentru zona metropolitană.

Finanțarea ar putea fi obținută datorită unei propuneri de modificare inițiată de UDMR. Proiectul de lege al USR viza, inițial, doar municipiile de peste 40.000 de locuitori.

„Proiectul de lege, în forma inițială, prevedea posibilitatea de a avea zonă metropolitană doar pentru 6 municipii, față de cele reședință de județ care au această posibilitate și acum, conform legilor în vigoare. Restul municipiilor din țară au mai puțin de 40.000 de locuitori. La propunerea UDMR, pragul a fost scos din proiectul de lege adoptat de Senat și au fost, astfel, incluse încă 44 de municipii noi”, a declarat liderul grupului UDMR din Senat, Cseke Attila, după votul din plenul Camerei superioare a Parlamentului, unde propunerea a fost adoptată cu modificările propuse de Uniune.

Legiuitorul UDMR a adăugat că sistemul finanțărilor nerambursabile este reglementat de ani de zile astfel încât să ofere posibilități doar municipiilor foarte mari, iar orașele care au între 10 – 40.000 de locuitori nu au avut posibilitatea de a se dezvolta din aceste fonduri. „UDMR a militat și vom susține, în continuare, necesitatea extinderii programelor de finanțare pentru a cuprinde și orașele mai mici”, a spus Cseke Attila.

Modificarea propusă de UDMR a fost adoptată, cu unanimitate de voturi, de comisia de specialitate, după care a fost supusă votului din plenul Senatului. Astfel, în afara municipiilor reședință de județ și a celor 6 municipii mari incluse în propunerea inițială, alte 44 de municipii, din care 18 din Transilvania, vor avea posibilitatea de a demara proiecte de dezvoltare în zona metropolitană.

Legea va intra în vigoare după promulgare. Este de așteptat ca, în următorul program financiar comunitar, Uniunea Europeană să aloce fonduri pentru dezvoltarea zonelor metropolitane din jurul municipiilor. Propunerea adoptată va asigura acces la aceste fonduri pentru toate municipiile din România.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*