Primarul Astrid Fodor a semnat cu Agenția de Dezvoltare Regională Centru contractul de finanțare din fonduri europene pentru dotarea ambulatoriul integrat al Spitalului de Pediatrie, o investiție de 10,3 milioane lei.
Prin acest proiect se vor achiziționa aparaturi moderne pentru cabinetele de chirurgie, ortopedie, dermatologie, ORL și oftalmologie, precum și pentru înființarea unor ambulatorii pentru endocrinologie și alergologie. De asemenea, noul laborator de analize care se va înființa în sediul de pe strada Barițiu va fi dotat cu aparatură performantă pentru o diagnosticare rapidă și precisă.
„Spre exemplu, la dermatologie vor fi utilizate aparate de criocauterizare și tratament cu laser, iar pentru diagnosticare se va achiziționa o sondă ecografică dedicată afecțiunilor cutanate. Datorită noilor aparaturi, medicii chirurgi vor putea genera biopansamente personalizate pentru pacienții cu răni suprainfectate. Pentru cabinetul de gastroenterologie pediatrie se vor cumpăra aparate care să ajute la diagnosticarea pacienților, dar în același timp să fie mai prietenoase cu copiii. O noutate adusă de acest proiect este crearea unui laborator de studiu al mersului pentru pacienții cu probleme ale aparatului locomotor și neurologice. Primăria Sibiu va pregăti în următoarea perioadă procedura de achiziție pentru aceste aparaturi“, informează municipalitatea.