Finanțare de la AFCN pentru Olimpiada Meșteșugurilor Tradiționale

Complexul Naţional Muzeal Astra a înregistrat un nou succes, prin proiectul Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale”.

Proiectul a obţinut un punctaj de 86,67, în cadrul celei de a III-a sesiuni de proiecte culturale pe anul 2015, aria Patrimoniu Cultural Imaterial, a concursului de proiecte pentru finanţare nerambursabilă al Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Astfel, Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale” va beneficia de suma de 50.000 de lei.  Olimpiada este parte integrantă a programului de revitalizare şi recuperare pentru cultură a patrimoniului imaterial derulat de CNM Astra. Evenimentul urmăreşte conştientizarea populaţiei şcolare asupra valorilor perene ale civilizaţiei populare româneşti. Totodată, Olimpiada îşi propune an de an să îmbogăţească talentul şi aptitudinile tinerilor care se dedică cu pasiune meşteşugurilor tradiţionale.

Înscrieri din februarie

La faza naţională a celei de-a XX a ediţii a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, desfăşurată pe 2 august 2015, au participat 200 de elevi. Evenimentul s-a bucurat de o participare internaţională, prin prezenţa a două grupuri de elevi din Federaţia Rusă şi Bulgaria. Înscrierile pentru ediţia de anul acesta, faza judeţeană, vor începe în luna februarie. Acţiunile CNM Astra sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*