Sibiu Jazz Festival a obținut locul I pe lista proiectelor muzicale finanțate de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) anul viitor.
Astfel, ediția cu numărul 46 a festivalului a obținut cel mai mare punctaj (96,67 puncte) după prima etapă de concurs, pentru aria Artele Spectacolului – Secțiunea Muzică. „Această reușită vine să confirme încă o dată valoarea Festivalului de Jazz de la Sibiu. Sperăm că instituțiile locale, prin comisiile de cultură aferente, să acorde aceeași recunoaștere și prețuire pe care acest eveniment sibian o merită din plin”, afirmă Simona Adina Maxim, directorul executiv al Sibiu Jazz Festival.
AFCN, instituție publică subordonată Ministerului Culturii, oferă în fiecare an finanțări nerambursabile pentru proiecte culturale. AFCN promovează reorientarea către cultură, susținerea artiștilor, în special a celor tineri, care studiază sau activează în domeniul culturii, și sprijină îmbunătățirea percepției publicului larg asupra artei contemporane și facilitarea accesului unui număr cât mai mare de oameni la evenimentele culturale finanțate.