Final controlat de CSU Sibiu

CSU Sibiu a trecut și de Rapid București, 90-78 (41-40) în Sala Transilvania, aseară, în ultimul meci din cadrul rundei a 26-a a Ligii Naționale de baschet masculin.

„Vulturii“ s-au zburlit mai serios la adversar abia în ultima parte a jocului, meciul având un istoric oarecum similar cu cel din urmă cu câteva zile, de la Galați, când am câștigat abia după o repriză de prelungiri.

Cel mai probabil, victoriile smulse greu, în condițiile în care ambele echipe întâlnite băltesc în coada clasamentului, au fost influențate de deplasările lungi, în decurs de doar 9 zile, pe traseul Sibiu – Timișoara – Galați – Sibiu. Așadar, după meciul epuizant de miercuri, de la Galați, CSU a reușit să țină steagul sus cu Rapid, care ne învinsese surprizător în tur, cu 94-86.

Aseară, în primele două sferturi, cele două echipe au mers cap la cap, alternând la conducere. Rapid a încheiat prima secvență în avantaj de 2 puncte, 19-17, pentru ca sibienii, cu inimoasa galerie alături, să trimită jucătorii la cabine la 41-40 în favoarea lor.

Mințile ascuțite la pauză și perioada de odihnă le-au adus alor noștri mai multă prospețime în sfertul trei, însă randamentul s-a văzut pe tabelă abia începând cu finalul acestuia. Până atunci, s-a mers tot cap la cap, cu patru minute înainte de finalul secvenței fiind egal, 52-52. Din acel moment, cu suporterii explodând la fiecare reușită, sibienii s-au instalat la conducere, sporind încet încet diferența. S-a făcut 63-57, pentru ca sfertul să fie închis la 65-59, după un contraatac Tamulis, acompaniat de sirenă.

Pratt a sporit avantajul CSU cu o triplă, însă meciul nu era încă jucat, oaspeții reușind să revină cu 2 coșuri consecutive. Cu mai puțin de 6 minute înainte de finalul partidei, scorul indica 72-68, în urma unei triple reușite de Bookert, principalul marcator rapidist, cu 24 de puncte. A urmat apoi un run sibian, iar diferența a crescut pentru prima dată la două cifre, 78-68. Mai erau de jucat 3 minute și 38 de secunde.

Cu garda jos de ambele părți, s-au marcat apoi 22 de puncte, 12 fiind în contul CSU și doar 10 pentru Rapid. Scor final CSU Sibiu – Rapid București 90-78 (17-19, 24-21, 24-19, 25-19)

La fel ca la Galați, Rareș Uță a fost omul meciului pentru CSU Sibiu, de această dată fiind și MVP-ul partidei. Miguel Angel Hoyo a utilizat 11 jucători în acest meci, asigurând eficient rotația, în condițiile unui lot afectat de deplasările lungi. Doar tânărul de 21 de ani Anton Rotaru nu a punctat aseară, cu 5,33 minute în teren.

CSU Sibiu: Uță 29 de puncte, 8 recuperări, o pasă decisivă, Mo Pratt 12 pct., 5 rec., 6 p.d., Tamulis 12 puncte, 4 p.d., Padgett 11 pct., 5 rec., o pasă decisivă, Tohătan 7 pct., 9 p.d., Blake 6 pct., o recuperare, o pasă decisivă, Dragoste 6 pct., 4 rec., o pasă decisivă, McGrew 3 pct., 9 rec., 3 p.d., Năstruț 2 pct., o recuperare, Olaf Schaftenaar 2 puncte, o recuperare și o pasă decisivă.

Pentru runda a 27-a, CSU Sibiu se va deplasa la CSM VSKC Miercurea Ciuc, având programat meci sâmbătă 2 aprilie, în Sala „Eross Zsolt“.      

Clasament:

Declarații după meci Toni Rotaru și Miguel Angel Hoyo:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*