Anchetatorii au dat publicității imaginile înregistrate de camerele de supraveghere de la casa de amanet din Avrig, în încercarea de a da de urma tâlharului.
Înregistrarea arată cum bărbatul, a cărui față este acoperită cu gluga hanoracului, a avut nevoie doar de câteva secunde pentru a o forța pe casieră să îi dea „prada”.
Așa după cum Mesagerul de Sibiu anunța, în exclusivitate, cu câteva ore înainte, Poliția județeană a confirmat aseară că ieri, în jurul orei 12, un bărbat necunoscut a pătruns în sediul unei case de schimb valutar și de amanet din Avrig, de unde, amenințând casiera de serviciu, a sustras bijuterii și o sumă însemnată de bani. Prejudiciul total se ridică la 6.600 lei. „În prezent, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, se fac cercetări pentru identificarea autorului și aplicarea măsurilor legale ca urmare a săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată”, a menționat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.