Evenimentul a avut loc joi, la primul concert simfonic al anului 2024. Liliana Jivi, cel mai fidel spectator al Filarmonicii de Stat Sibiu, a fost invitată pe scena Sălii Thalia, pentru a primi o diplomă de merit și un abonament pentru noul trimestru al stagiunii 2023/2024.
Foto: Filarmonica de Stat Sibiu
La cei aproape 80 de ani, profesoara Liliana Jivi iubește toate genurile muzicale și participă cu egală bucurie la concerte simfonice, recitaluri camerale, spectacole de operă sau concerte de jazz, la Sala Thalia, pe Acoperișul Filarmonicii ori în Piața Mare. De aceea, dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii, a dorit să îi dedice acest gest de apreciere și recunoștință.
„A fost o surpriză extraordinară! Mulțumesc domnului manager Cristian Lupeș! Îmi doresc să-mi dea Dumnezeu sănătate și să mai pot veni, măcar anul acesta pentru care am primit abonament gratuit.
Îmi place toată muzica. Îmi place și Beethoven și Bach, titanul, și foarte mult impresioniștii francezi. De când eram copil, îmi plăcea foarte mult Wagner, dar acum îl prefer pe Mozart, fiindcă pentru vârsta mea este cel mai potrivit, este extraordinar, are muzică pentru orice dispoziție sufletească, te încarcă sufletește, e minunat! De aceea, sunt fericită că în martie se va cânta un concert integral Mozart.
Apropo de orchestră: eu îi apreciez foarte mult, îi felicit și, deși mai sunt probleme, muzica ar trebui să le rezolve pe toate. Muzica ne unește, nu ne desparte.
Mesajul meu pentru publicul tânăr este să iubească muzica din tot sufletul, să o asculte cu orice ocazie și ar fi frumos să înceapă de pe acum să vină la concerte, fiindcă asta îi va forma într-adevăr pentru viața lor, pentru împlinirea lor. Muzica e într-adevăr deosebită! Ce ne-am face fără ea?”, a mărturisit Liliana Jivi.